Cine sunt cei opt profesori universitari care au decis că 85 de pagini COPY-PASTE din teza de doctorat a lui Victor Ponta NU ÎNSEAMNĂ PLAGIAT
Hotărârea Consiliului Național de Etică în care se spune că Victor Ponta nu a plagiat în teza de doctorat a fost luată de 8 profesori universitari. Doru Vladimir Pușcașu (S.C. CEPROCIM S.A.), Nicolae Burnete (Universitatea Tehnică Cluj), Petru Andea (Universitatea Politehnică din Timișoara), Victor Stoica (Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București), Horia Iovu (Universitatea Politehnică București), Florin Ionescu (Steinbeis University Berlin), Paul Dobrescu (Școala Națională de Studii Politice și Administrative), Virgil Muraru (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mașini și Instalații Destinate Agriculturii și Industriei Alimentare) sunt cei opt profesori universitari care pe baza unui raport întocmit de trei experți în drept penal au decis că Victor Ponta nu a plagiat.
Raportul CNE este semnat de Virgil Muraru care deține funcția de vicepreședinte al CNE și care a preluat practic atribuțiile de președinte ale CNE după ce profesorul Teodor Petrescu și-a dat demisia. Acest consiliu a fost recompus în data de 9 iulie de către fostul ministru al Educației, Liviu Pop.
DA sau NU la referendum? Votează AICI în REFERENDUMUL VIRTUAL Gândul și câștigi un iPad2!
Cine sunt cei 8 profesori care au „curățat” teza de doctorat al lui Ponta de plagiat
Virgil Muraru președintele interimar al CNE este doctor inginer. Pe site-ul CNE nu este publicat un CV al lui Virgil Muraru. Singura mențiune este că activează în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentare. Potrivit site-ului institutului, Muraru este președinte al consiliului științific și vicepreședinte al consiliului de administație. Istitutul la care Muraru activează face cercetări în domeniul mașinismului agricol și a tehnologiilor de mecanizare.
Paul Dobrescu este profesor universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Din 2008 până la începutul acestui an a fost rector al SNSPA. Potrivit CV-ului a devenit doctor în filosofie, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București în 1981. Paul Dobrescu a mai precizat că a facut un stagiu de cercetare la Oxford University (Church Mission Society). Vezi CV-ul profesorului Dobrescu.
Paul Dobrescu
Horia Iovu (51 de ani) este decan al Facultății de Chimie Aplicată și Știinta Materialelor din cadrul Universității Politehnice București.
Horia Iovu
În CV menționează că a obținut un doctorat în Chimia si ingineria polimerilor, la Universitatea Politehnica din Bucuresti în anul 1995. Horia Iovu susține că a terminat șef de promoție la Facultatea de Chimie Industriala, Institutul Politehnic Bucuresti în anul 1986. Vezi CV-ul profesorului
Victor Stoica este profesor la Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din București unde este decan al departamentului de Medicină Internă și Reumatologie. Presa a relatat că a deținut și funcția de decan al Facultății de Medicină din cadrul UMF.
Florin Ionescu este profesor la Steinbeis University Berlin.
Petru Andea este profesor la Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică din cadrul Universității Politehnice din Timișoara. Spune în CV că a devenit inginer în 1972 și are la activ 13 brevete de invenție. Petru Andea a fost și deputat PSD în doua legislaturi între 2000 și 2004. Vezi aici mai multe detalii.
Petru Andea
Nicolae Burnete, profesor la Universitatea Tehnică Cluj spune în CV că din 2004 pană în 2012 a fost decan al Facultății de Mecanică al universității. Presa locala a relatat că a candidat la funcția de rector al Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Profesorul Burnete mai spune că are 164 lucrări științifice elaborate dintre care 149 publicate. Vezi detaliile CV-ului său.
Nicolae Burnete
Doru Vladimir Puscașu este director științific al consiliului director al CEPROCIM SA. Potrivit propriei pagini de Internet, CEPROCIM SA este societatea cu capital privat care activează în domeniul proiectării de linii de fabricație a cimentului. Vezi detalii aici
Doru Vladimir Puscașu