Cum se pedepsește în Bulgaria agresarea unui medic sau a unui profesor

Publicat: 11 07. 2013, 16:15

Parlamentul bulgar a aprobat vineri, în unanimitate, un amendament la Codul Penal care prevede ca agresiunile împotriva personalului medical și ale profesorilor să fie sancționate cu până la 10 ani de închisoare, informează agenția EFE, citată de Agerpres.

Prin acest amendament, protecția personalului medical și a profesorilor este echivalată cu cea a unor profesioniști precum agenți de poliție, judecători sau procurori.

Amendamentul vine ca urmare a agresiunilor frecvente la care sunt supuse îndeosebi echipele medicale de la serviciile de la urgență.

În cursul acestui an, s-au înregistrat deja opt cazuri, ultimul asupra unui medic, unei asistente și a șoferului de ambulanță, care au fost agresați și pe punctul de a fi sugrumați de rudele unui minor aflat în comă pentru consum de alcool etilic, căruia specialiștii doreau să-i acorde îngrijiri medicale.

Legea a fost cerută de mult timp de colegiul medicilor care s-a plâns de numeroasele agresiuni împotriva echipajelor de pe ambulanțe, pe motiv că ajung cu întârziere.

Și agresiunile împotriva profesorilor din partea rudelor elevilor au înregistrat o creștere, dar nu au fost atât de grave precum cele împotriva personalului medical.