Prima pagină » Hot Pe Facebook » „De sâmbătă, îmi văd visul cu ochii”. Veste INCREDIBILĂ: ce se va întâmpla cu fosta prezentatoare TV Cristina Țopescu

„De sâmbătă, îmi văd visul cu ochii”. Veste INCREDIBILĂ: ce se va întâmpla cu fosta prezentatoare TV Cristina Țopescu

„De sâmbătă, îmi văd visul cu ochii

Jurnalista Cristina Țopescu va reveni în televiziune într-o nouă emisiune – „Dincolo de știri cu Cristina Țopescu” -, care va fi difuzată începând de sâmbătă, de la ora 19.00, la Antena 3.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Antena 3, producția „Dincolo de știri cu Cristina Țopescu” își propune să prezinte telespectatorilor, timp de o oră, noi perspective ale știrilor săptămânii, detalii inedite la care publicul nu are acces, valențe trecute cu vederea în tumultul și agitația generate de acoperirea în regim de breaking news a știrilor respective.

„Întotdeauna, de câte ori am făcut o știre, am avut sentimentul că ar mai fi fost atâtea de spus. Am cultul detaliului (poate prea mult uneori), nu scriu foarte concis (filoloagă fiind), așa că facerea unei știri a fost pentru mine, de cele mai multe ori, o mică «suferință». Nu aveam timp să intru în profunzimea ei, să mă duc la cauze și nici la efecte, cu toate fațetele lor. Ei, acum, îmi văd visul cu ochii! Pot face materiale mai lungi în emisiunea «Dincolo de știri» decât atât cât pot să fac într-un jurnal de știri. Emisiunea mea va include reportaje, filmate și scrise de mine, montate de producătoarea mea, Ruxandra Olteanu. Filmate în sensul că eu merg pe teren și le fac, pentru că imaginea sigur că e semnată de colegii mei, cameramanii, al căror rol în acestă emisiune este extrem de important. Voi avea și invitați în platou, va exista deci și segmentul de talk-show”, a declarat Cristina Țopescu.

Emisiunea va putea fi urmărită live și pe antena3.ro și, înregistrată, pe AntenaPlay.

Jurnalista Cristina Țopescu s-a înscris în PSD, anunțul fiind făcut pe 19 aprilie, la Congresul partidului, de președintele Organizației de femei a PSD, Rovana Plumb.

Ulterior, reprezentanții Prima TV au anunțat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că Prima TV și Cristina Țopescu au încetat colaborarea după 12 ani. La Prima TV, Cristina Țopescu prezenta „Focus”, principala emisiune de știri a televiziunii, dar și „Verde-n față”, un talk-show despre problemele societății.