Directorul general al companiei Fornetti România a murit

Publicat: 26 02. 2013, 13:19
Actualizat: 31 07. 2014, 14:13

Directorul general al companiei Fornetti România și consul onorific al Ungariei la Timișoara, Zoltan Panczel, a decedat, în noaptea de duminică spre luni, potrivit unui comunicat al companiei, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Citește și Surpriză de proporții azi pentru telespectatorii lui Dan Diaconescu: e uluitor unde pot vedea OTV-ul INTERZIS în direct!

 

„Cu foarte mare tristețe și amărăciune, anunțăm că directorul general al companiei Fornetti România, domnul doctor Panczel Zoltan Tibor, a încetat din viață”, se arată în comunicatul companiei.

Potrivit unor surse medicale, directorul general al Fornetti România a suferit un infarct miocardic, el fiind supus, de-a lungul timpului, la patru operații pe cord.

Zoltan Panczel s-a născut la Satu Mare, în 31 mai 1959. În perioada 1979-1985 a urmat cursurile Universității Politehnica Timișoara, Facultatea de Construcții, iar între 1989 și 2003 ale Facultății de Management a Universității „Mihai Eminescu” din Timișoara. În anul 2009 a obținut doctoratul la Budapesta, cu teza „Managementul sistemelor de franciză”.

Între anii 2001-2009 a fost director general al Fornetti România. În anul 2009 a fost numit consul onorific al Ungariei la Timișoara, iar în anul 2012 a revenit la conducerea companiei Fornetti România, ca director general.

Liliana Iedu, corespondenti@mediafax.ro


Citește și ANUNȚ-BOMBĂ făcut de H&M în România

Citește și Planul ultra secret prin care SUA voiau să-și arate supremația față de Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece

Citește și Lumea, ÎN ALERTĂ MAXIMĂ! Noua armă a americanilor PARALIZEAZĂ imediat o țară întreagă!

Citește și Alerta președintelui! Traian Băsescu a făcut în urmă cu câteva minute UN ANUNȚ FĂRĂ PRECEDENT