LOVITURĂ DURĂ pentru România după meciurile cu Ungaria și Turcia. DECIZIA care ne-ar putea exclude de la CM 2014
FIFA a anunțat că va începe o acțiune disciplinară împotriva României, din cauza incidentelor de la meciul cu Ungaria de vinerea trecută.
După meci, observatorul Mike Foster ar fi scris în raport că „fanii români au făcut scandări xenofobe”, iar în tribune au existat incidente între grupuri de suporteri români, anunță televiziunile de știri.
Astfel, dacă va fi sancționată, naționala României riscă să joace fără spectatori ultimul meci din preliminariile pentru CM 2014, partida cu Estonia din octombrie.
„În acest moment analizăm raportul observatorului”, au declarat surse FIFA.
În aceste preliminarii, FIFA a amendat România cu 20.000 de franci elvețieni pentru incidentele din tribune de la meciul cu Olanda.