Mircea Badea a făcut o criză de nervi în direct. MOTIVUL INCREDIBIL. „Îl iau de guler, îl târăsc afară și mă dezbrac”
Realizatorul TV Mircea Badea a declarat miercuri, în cadrul emisiunii „În gura presei”, că îl va scoate pe premierul Victor Ponta de guler din Palatul Victoria și îl va da afară din Guvern.
Motivul supărării lui Mircea Badea este o știre conform căreia Victor Ponta ar urma s-o numească pe Laura Codruța Kovesi drept procuror-șef al DNA.
„Deci eu mă ridic, plec din emisiune, mă duc în Piața Victoriei, mă dezbrac, îmi pun penele și mă duc la poarta Guvernului. Deschide, sunt eu, cetățeanul! Îi dau la o parte pe ăia de la SPP, mă duc în birou la Ponta, dau ușa de perete, îl iau de guler, îl târăsc, îl scot și îl dau afară. Deci îl dau afară, eu. Deci dacă domnul Ponta va ajunge în situația s-o numească pe Kovesi la DNA, are o singură soluție: să cadă, el și Guvernul lui”, a zis Badea, gesticulând larg.
„Dacă tu ești Ponta Victor și ai ajuns premierul României cățărându-te pe 7,4 milioane de voturi și n-ai fost în stare să-l dai jos pe ‘perdeluță’ (n.r. Traian Băsescu), dar ești obligat să o numești pe Kovesi, există o singură soluție: să demisionezi”, a încheiat Badea.