Prima pagină » Hot Pe Facebook » PERSONAJUL MISTERIOS care îl ajută din umbră pe Traian Băsescu. DEZVĂLUIRI în premieră despre fundația președintelui

PERSONAJUL MISTERIOS care îl ajută din umbră pe Traian Băsescu. DEZVĂLUIRI în premieră despre fundația președintelui

EXCLUSIV

Fundația consilierilor lui Traian Băsescu nu și-a obținut încă decizia pentru acordarea personalității juridice din prima încercare. La ședința de joi de la Judecătoria Sectorului 5, judecătorul a dispus amânarea cu încă o săptămână a unei hotărâri, interesându-se, printre altele, de sediul Fundației în care președintele plănuiește să se retragă după plecarea de la Palatul Cotroceni anul viitor.

În instanță, a fost devoalat și misterul „bunului samaritean”, proprietarul casei în care Fundația își are deocamdată sediul, invocat de Marian Preda la lansare, dar al cărui nume a refuzat atunci să îl divulge.

Casa, în care locuiește și proprietarul, îi aparține avocatului George Șerban, care deține una dintre cele mai bine cotate case de avocatură, aflate în top 10 într-o analiză a Ziarului Fianciar privind piața de profil – „Șerban & Asociații”. Contactat de gândul, George Șerban nu a dorit să comenteze.

Unde se strâng consilierii lui Băsescu din Mișcarea Populară

Pe 7 aprilie, la lansare, președintele Mișcării Populare, Marian Preda, anunța entuziast că există deja „un samaritean” care a pus la dispoziția Fundației „o parte din casa foarte mare în care locuiește”. La propunerea de a-i da și numele, Preda a bătut însă în retragere. „Trebuie să-l întrebăm dacă este un samaritean clasic care nu dorește să-i fie cunoscută identitatea. Transparență, dar și protecția unor astfel de personae care vor să ajute, dar nu neapărat să iasă în față”, s-a justificat el.

Așa cum a fost întregistrată la judecătorie, Mișcarea Populară își are sediul social într-o vilă cu subsol, parter și etaj din cartierul Cotroceni. În baza contractului de comodat atașat la dosar, sediul – o cameră la etaj – a fost oferit Fundației pe o perioadă limitată, urmând ca Mișcarea Populară să se mute cât de repede va găsi un alt spațiu.

Casa din strada Dr. Mihail Obedenaru i-a atras atenția și judecătorului, care a vrut să știe dacă ONG-ul chiar lucrează la această adresă.  „Da, el (avocatul George Șerban, n.r.) este samariteanul de care vorbea domnul Preda. Domnul Șerban a avut amabilitatea de a ne permite să ne întâlnim, să desfășurăm acolo ședințele. Cât de repede va fi posibil, ne vom găsi un alt sediu în care ne vom muta. Am și fost întrebată de judecător dacă folosim acest sediu și am spus «da»”, a confirmat pentru gândul Elenina Nicuț, unul din fondatorii Findației și reprezentantul său în instanță.

Aceeași casă a fost înregistrată, de-a lungul timpului, ca sediu social pentru mai multe firme, arată datele de la Registrul Comerțui. Dintre cele care funcționează încă, doar două figurează la aceeași adresă. E vorba de firma de publicitate în care este acționar majoritar Gabriela Dana Șerban și de IMOBILIARA AEDES SRL, o companie care se ocupă de cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare, deținută în proporție de 100% de SIMAR SRL, înregistrată în Italia.

Temporar, casa din Cotroceni a fost sediu și pentru ASAF ROM ENERGY SRL, o companie cu profil de lucrări de instalații electrice, al cărui acționat unic este o altă companie italiană: GENESI SRL, dar și pentru MULTICHANNEL MEDIA SRL, a unui freelancer turc, Metin Dalman, cu activitate în domeniu radio-tv.

Încă un nume pe lista fondatorilor: Dragoș Ciuparu

Chiar dacă oficial au un alt sediu, consilierii prezidențiali care au fondat Mișcarea Populară au parafat documentele tot la Palatul Cotroceni. Astfel, Statutul a fost autentificat de notar la Administrația Prezidențială, pe 16 aprilie, cu două zile înainte ca dosarul să fie depus la Judecătorie. Denumirea, pe de altă parte, a fost rezervată pe 27 martie 2013 la Ministerul Justiției, marca Mișcarea Populară fiind înregistrată încă din 2011 de Ioana Băsescu la OSIM.

Dincolo de figurile deja cunoscute, printre fondatori, în statulul Fundației a apărut un nume nou. Este vorba de cel al lui Dragoș Ciuparu, fostul șef al Cercetării în mandatul de ministru al lui Daniel Funeriu. Statutul este semnat, de asemenea de consilierii prezidențiali, Cristian Diaconescu, Daniel Petru Funeriu, Sebastian Lăzăroiu, Cristian Hrițuc, de profesorul Marian Preda, avocatul Elenina Nicuț, jurnalistul Georgeta Condur și de Radu Borza, co-fondatorul Dexonline.

Fiecare a plătit, la start, câte 8.888 de lei, astfel ca patrimoniul să ajungă la înființare la 80.000 de lei.

Nicuț: „Nu am avut inima strânsă să-mi reprezint tatăl în dosarul de corupție. Nu am emoțiii că va fi declarat nevinovat”

Dintre cei nouă, trei vor fi în conducerea executivă: Preda, Borza și Nicuț. Șefii Mișcării, sunt, potrivit statutului, „desemnați și respectiv revocabili de către fondatori, pentru o perioadă nelimitată și fără limită a numărului de mandate”. Modelul se va repeta, la nivelul fiecărei filiale.

Din triumviratul de la vârful Mișcării Populare, Elenina Nicuț nu vede ca o problemă de imagine faptul că își reprezintă în instanță și tatăl, într-un dosar instrumentat de DNA. Gheorghe Nicuț, fost primar la Curtea de Argeș din 1996 până în 2008, ulterior consilier local PDL, este judecat din 2011 într-un dosar de corupție legat de cel al baronului PSD de Argeș Constantin Nicolescu.

„Eu nu consider că e o problemă de imagine a mea. Este tatăl meu, iar dacă nu mă înșel în Codul Civil avem obligația la protecție reciprocă pentru membrii familiei, ca să nu mai vorbesc de sentimente. Dosarul e din 2011. E aproape în stadiul de pronunțare, iar din evoluția dosarului nu am niciun fel de emoții. Ca o dovadă a nevinovăției sale, eu nu sunt specialistă în drept penal, dar nu am avut inima strânsă să îl reprezint în acest dosar”, a spus Elenina Nicuț pentru gândul.

Ce „puteri” au Diaconescu, Lăzăroiu, Funeriu

Pe lângă numirea și revocarea conducerii, consilierii prezidențiali, care nu și-au asumat și un rol în conducerea efectivă, pot „exercita dreptul de control asupra activității Fundației” și pot chimba scopul organizației limitat deocamdată la „sprijinirea eforturilor de integrare euroatlantică și afirmarea internațională a României” prin „studii și cercetări în domeniul strategic, politic și economic”.

Prin statut, Mișcarea populară are ca obiective „apărarea democrației, realizarea se studii și cercetări în domeniul strategic, politic, social, economc și al dezvoltării durabile, sprijinirea și premierea persoanelor implicate în domeniul politic, social, economc”, dar și „conceperea, realizarea, tipărirea și distribuirea de materiale promoționale, broșuri, cărți, manuale de curs și studii”. Dincolo de dezbateri, fundația prezidențială își propune să organizeze și să participe la „congrese internaționale de profil”.

Autor