Amalia Bellantoni, referitor la Diana Șoșoacă: „Dosarul de la CCR are 12 pagini / Nu este un partid legal”

Publicat: 09 10. 2024, 08:47
Actualizat: 09 10. 2024, 11:45

This browser does not support the video element.

Amalia Bellantoni a făcut o serie de precizări legate de situația Dianei Iovanovici Șoșoacă, în cadrul emisiunii „În Opoziție cu Denise Rifai”. Fosta membră a S.O.S. a precizat că a depus, alături de experți, un dosar cu 12 pagini la Curtea Constituțională a României (CCR).

Amalia Bellantoni a vorbit despre situația Dianei Iovanovici Șoșoacă, în emisiunea „În Opoziție cu Denise Rifai”. Bellantoni a făcut parte din partidul S.O.S. și susține că peste 80% dintre membrii din formațiunea politică au fost alungați. Totodată, contestatoarea eurodeputatei a mai precizat că la CCR a fost depus un dosar cu 12 pagini.

Gândul.ro a prezentat, în exclusivitate, motivarea CCR în cazul respingerii candidaturii Dianei Șoșoacă. Informațiile pot fi consultate AICI.

„Nu mă așteptam ca cineva să aplice legea. De mai bine de trei luni, tot încerc și am demonstrat cu probe, cu articole. Probele sunt pe masa domnilor procurori, probele se află la DNA, DIICOT, antifraudă. Suntem peste 80% din partidul S.O.S., cei care am fost alungați, adevărații avocați din spatele Dianei Șoșoacă, care au susținut-o. Sunt cei care au făcut și cererea de divorț, contestațiile la procesele verbale pe care le-a primit pentru ridicarea permisului. Sunt adevărații avocați care au făcut parte din echipa acestui partid. Dosarul la CCR are 12 pagini”, a precizat Amalia Bellatoni.

Amalia Bellantoni: „S.O.S. nu este un partid legal, am aflat asta atunci când am fost dați afară”

Fosta membră a S.O.S. a explicat ce conține dosarul cu cele 12 pagini care a fost depus la CCR. De asemenea, Amalia Bellantoni a precizat faptul că partidul S.O.S. nu ar fi unul legal, aspect pe care l-ar fi aflat în momentul în care ar fi fost alungată din formațiunea politică. A acuzat că nu și-ar fi dat nimeni seama că partidul s-ar fi aflat în ilegalitate.

„Sunt articole din Constituție, sunt probe cu declarațiile publice pe care le-a făcut doamna Diana Iovanovici Șoșoacă, materiale video publice. Activitatea publică pe care ea a avut-o pe toate rețelele de socializare. (…) Ceea ce am demonstrat în alte plângeri penale că nu este legal. Partidul S.O.S. nu este un partid legal, am aflat asta atunci când am fost dați afară, imediat după europarlamentare, în iunie. Nu și-a dat nimeni seama. (…) Nu am verificat niciodată nimic, măcar dacă ceea ce ea spunea ar avea probe, dacă ceea ce spunea pe live-uri și în ședințele de partid ar fi probate”, a mai precizat Amalia Bellantoni.

Emisiunea „În Opoziție cu Denise Rifai” o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul.

Vezi și Lucian Romașcanu: Nu l-aș vota pe domnul Ciucă, dintr-o mie de motive/Aș dori să nu mai facă atâtea greșeli, pentru că avem nevoie de un PNL puternic

Vezi și Cine este și cu ce se ocupă Amalia Bellantoni. A depus contestație împotriva Dianei Șoșoacă, la CCR