Prima pagină » În opoziție » Cristian Terheș: „Nu aș dori să existe o lege ca un FĂTĂLĂU care se pretinde fată să poată intra într-un vestiar de fete”

Cristian Terheș: „Nu aș dori să existe o lege ca un FĂTĂLĂU care se pretinde fată să poată intra într-un vestiar de fete”

Denise Rifai l-a întrebat pe invitatul ediției din seara trecut ce ar fi făcut dacă avea fiică și ce crede despre identitatea de gen, după ce tot mai mulți bărbați se identifică drept femei, iar femeile se identifică drept bărbați, ajungând să facă operații chirurgicale de schimbarea organelor genitale, precum și apariția noilor identități de gen (ca non-binar).  Europarlamentarul și candidatul PNȚCD la alegerile prezidențiale condamnă aceste practici, invocând art. 38 din Convenția de la Istanbul din 2011. 

„Dacă ați fi tată de fată, v-ați fi dorit ca legile acestea să intre în vigoare?”, l-a întrebat Denise Rifai pe Cristian Terheș, candidatul PNȚCD la alegerile prezidențiale.

„Dacă aș fi tată de fată, nu aș dori să existe o lege ca un fătălău care se pretinde fată să poată intra într-o baie, într-un vestiar sau într-un spa unde este fiica mea”, a spus Cristian Terheș.

„V-ați dori ca tată de fată să existe legi care să o protejeze de agresiunea unui bărbat?”, a întrebat Denise Rifai.

„Evident. Și există genul ăsta de legi, precum cele pe baza Convenției de la Istanbul. Dumneavoastră folosiți în momentul de față doi termeni, bărbat și femeie, fără a mai defini ce sunt azi acești doi termeni fundamentali”, a afirmat europarlamentarul.

Europarlamentarul condamnă schimbarea sexului, invocând un articol din Convenția de la Istanbul privind „mutilarea genitală”

Potrivit Convenției de la Istanbul, articolul 38 – Mutilarea genitală a femeilor:

„Părţile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a se asigura că următoarele conduite intenţionate sunt incriminate:

a. extirparea, infibularea sau efectuarea oricărei alte mutilări, totale sau parţiale, a labia majora, labia minora sau a clitorisului unei femei;

b. constrângerea sau procurarea unei femei pentru a se supuse oricăreia din acţiunile enumerate la punctul a;

c. incitarea, constrângerea sau procurarea unei fete pentru a se supune oricăreia din acţiunile enumerate la punctul a.”

Anul trecut, eurodeputatele Malin Björk (Suedia, grupul Stângii), Evin Incir (Suedia, Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor) şi Samira Rafaela (Olanda, grupul Renew) au acuzat că Cristian Terheș a încălcat regulile Parlamentului referitoare la limbajul ofensator în timpul unei dezbateri privind ratificarea Convenţiei de la Istanbul din 2011 împotriva violenţei de gen.


Cristian Terheș, care condamnă operațiile de schimbare a sexului și care a  descris femeile transsexuale ca fiind „perverse de sex masculin”, a făcut referire la una din articolele din Convenția de la Istanbul care condamnă „mutilarea organelor genitale feminine”, care înseamnă: “performarea oricărui tip de mutilare a întregului sau a oricărei părți a labiei minore, labiei majore sau clitorisul unei femei”.

„Așadar, te întreb, un bărbat care susține sau se pretinde că e femeie, cum poate fi acel bărbat protejat de această Convenție? Tu să răspunzi la întrebare! Tu ar trebui să răspunzi la asta tuturor femeilor care sunt realmente abuzate peste tot în lume”, a explicat Cristian Terheş.

„Un bărbat se poate identifica ca fiind mașină, dar asta nu înseamnă că într-o societate sănătoasă la minte îi putem da acelei persoane un număr de înmatriculare, în locul unei cărți de identitate”, a spus Cristian Terheș în Parlamentul European.

Cristian Terheș, despre identitatea de gen

„Bărbații își dau cu părerea despre ceea ce sunt sau ce ar trebui să fie femeia.  Cum de se întâmplă asta?”, a întrebat Denise Rifai.

„Eu vorbesc din chestiune juridică. Eu vă vorbesc despre legi. Eu trebuie să mă asigur ca orice lege care este publicată să fie clară. Ori dacă noi am ajuns să relativizăm  termeni fundamentali precum «bărbat» și «femeie», nu poți să dai legi bune.  Și presa din România  a relatat exact situația din Franța și Spania, unde niște bărbați și-au bătut femeile, când a venit poliția, le-au zic: « EU AZI MĂ SIMT FEMEIE ».

Pe cale de consecință n-a mai fost un bărbat care a bătut o femeie. Când faci o lege, trebuie să iei în considerare acest lucru”, a afirmat Cristian Terheș la emisiunea „În Opoziție cu Denise Rifai”.

Autor
Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan ... vezi toate articolele

Citește și