Denise Rifai, despre Mircea Geoană: „Așa trebuie să arate oare un PREȘEDINTE pentru România?”
This browser does not support the video element.
„A fost o încercare de asasinare a procurorului Bulgariei. Și de aceea vă spun cu toată seriozitatea. Acest tip de КОМПРОМАТ, generat și condus de la Moscova, este o operațiune de dezinformare care face parte din arsenalul de război hibrid pe care Federația Rusă îl lansează împotriva democrației occidentale. Despre asta vorbim azi în România”, a declarat Mircea Geoană, fost secretar adjunct al NATO și candidat independent.
Denise Rifai a făcut câteva comentarii pe seama scandalului privind „legătura sa cu rușii”, lansat în urma unei investigații jurnalistice a rețelei The Organised Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), din care face parte și Context.ro, dezvăluind relați pe care ar fi avut-o fostul secretar adjunct al NATO cu Rareș Mănescu.
Denise Rifai: „L-ați auzit, este The one and only, este același Mircea Geoană care ne-a lăsat mască cu declarații”
Fostul liberal Rareș Mănescu a făcut parte din echipa de campanie a lui Mircea Geoană, iar potrivit investigației, ar fi înregistrat în Ilfov o companie alături de un om de afaceri rus, Aleksei Kozlov, specialist în acvacultură și autodeclarat fanatic al pescuitului, participant la războiul Rusiei în Ucraina.
„Am zis să-l auziți dumneavoastră, adică să fiu scutită de orice acuzație de posibilă manipulare. Deci da, l-ați auzit. Este același Mircea Geoană, cel care ne-a lăsat mască cu aceste declarații nonsens. Oare stau și mă întreb așa trebuie să arate un candidat la președinția României?”, a afirmat Denise Rifai.
Denise Rifai: „Un candidat care îi urează La Mulți Ani regelui mort de 7 ani”
Denise Rifai a reamintit ultimele gafe ale candidatului independent:
„Un candidat care își uită anul nașterii și se declară decrețel. Un candidat care îi urează La Mulți Ani regelui Mihai mort de 7 ani. Un candidat, acest candidat care spune că e un KOMPROMAT plătit de Kremlin, o anchetă internațională realizată de niște jurnaliști care fac parte dintr-o organizație de presă nominalizată în 2022 la Premiul Nobel pentru Pace”.
Denise Rifai, despre Geoană: „Un candidat care spune că jurnaliștii români sunt asasini”
Gazda emisiunii „În Opoziție” spune că a mai fost un lider PSD care „vedea asasini peste tot”:
„Un candidat care spune că jurnaliștii români sunt ASASINI în Bulgaria?!? Mai era cineva care vedea asasini în public, știți, Liviu Nicolae Dragnea. Vedea asasini peste tot. El, Mircea Geoană, este foarte iritat de faptul că au devenit publice aceste informații că fostul său șef de campanie a avut o firmă cu un propagandist rus. Povestea e puțin mai sofisticată. În timp ce Rareș Mănescu coordona campania lui Mircea Geoană, fiul său a vândut o companie de consultanță unui foste colaboratoare a unui oligarh sancționat internațional. Presa internațională a relatat pe larg despre afacerile oligarhului cu un șef al serviciului de informații externe al Federației Ruse. Doamna care a preluat firma de la fiul lui Rareș Mănescu s-a autointitulat prietena familiei Mănescu și apare într-o fotografie cu Aleksei Kozlov, partenerul de afaceri a lui Rareș Mănescu. Toate aceste informații le puteți găsi în presa scrisă”.
Soția lui Geoană a primit donații de 14.200 euro din partea familiei Mănescu
Denise Rifai a făcut referire la știrea „Fundația Renașterea, condusă de Mihaela Geoană, a primit DONAȚII de 14.200 de euro din partea familiei Mănescu”.
„Colegii de la G4 Media, oare și ei sunt asasini în Bulgaria, despre domnul Kozlov scriu că a folosit o identitate falsă în Ucraina pentru a face propagandă pro-Kremlin după invazia din 2014, în Crimeea. De pe GÂNDUL.ro, în contextul în care toată presa scrie despre aceste informații, aflăm că soția domnului Geoană a primit donații consistente din partea familiei Mănescu. Știți cine este familia Mănescu? Rareș Mănescu este fost primar al Sectorului 6, iar Ramona Mănescu este fost europarlamentar și ministru al Afacerilor Externe. La toate aceste acuzații, Mircea Geoană îi face asasini pe Attila Biro, unul dintre jurnaliștii care au avut curaj să scrie”.
Ce rol avea Mircea Geoană și cum de le-a scăpat celor de la NATO legăturile sale cu Rusia?
În ce privește funcția lui Mircea Geoană pe care a avut-o vreme de cinci ani, realizatoarea de emisiune lămurește asupra rolului real pe care îl avea ca secretar adjunct. Era un comunicator, fără un rol decisiv în activitatea militară a alianței nord-atlantice.
„Pe mine mă interesează ca cei care aleg sa il voteze pe Geoană să știe cine este, mă refer la cine este, nu la cum se prezintă Mircea Geoană. O să vă întrebați cum de le-a scăpat celor de la NATO aceste legături cu Federația Rusă. Poziția lui Geoană nu avea legătură cu activitatea militară NATO, ci era o poziție de reprezentare, socializare, comunicare cu statele non-membre NATO, fără să-i știrbesc rolul. Nu a avut rol de importanță la nivel operațional, ci de comunicare”.
Urmăriți ediția integrală a emisiunii „În Opoziție cu Denise Rifai”:
Sursa Colaj Foto: Profimedia
Citește și: INVESTIGAȚIE internațională: Legăturile lui Mircea Geoană cu propagandiștii lui Putin. Veriga Rareș Mănescu