Diaconescu, despre presupusele legături ale lui Geoană cu RUSIA: „Ar fi foarte bine ca Mircea Geoană să facă o prezentare. O clarificare ar fi utilă”

Publicat: 03 10. 2024, 10:04
Actualizat: 03 10. 2024, 12:04

This browser does not support the video element.

Fostul ministru de Externe al României și actual candidat la alegerile prezidențiale, Cristian Diaconescu, a vorbit la emisiunea „În opoziție” cu Denise Rifai despre acuzațiile în cascadă despre presupuse legături cu Rusia lui Vladimir Putin, care îl vizează pe fostul secretar adjunct al NATO și actual contracanditat cu șanse mari la prezidențiale, Mircea Geoană.

Diaconescu a declarat că în contextul actualului „război hibrid”, situația este mult mai complexă decât simpla asociere a unui candidat cu Rusia.

„Războiul hibrid este în desfășurare, după părerea mea, este mult mai sofisticat decât în legătură cu un candidat sau altul, nu numai. Probabil că nu numai pe Mircea Geoană îl vizează. În al 2-lea rând este foarte bine, după părerea mea, să iasă, să explice”, a declarat Cristian Diaconescu.

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și candidat la alegerile prezidențiale, a declarat că ar fi necesară o clarificare din partea lui Mircea Geoană, în urma acuzațiilor privind posibile legături cu Rusia

Întrebat dacă fostu secretar adjunct al NATO mai are credibilitate pentru a fi prezidențiabil în România, Diaconescu spune: „Nu știu, rămâne de văzut și în funcție de explicații. Sigur, din câte am văzut și eu, nu este un referențial direct la Mircea Geoană. Este legat de un intermediar”.

De asemenea, întrebat dacă serviciul de contra-informații NATO ar fi trebuit să știe despre aceste legături dintre Rareș Mănescu și un propagandist rus, Diaconescu spune: „ Pot să vă spun faptul că pe anumite poziții în stat, în Alianța Nord-Atlantică există două elemente de acces la informații. Pot să vă spun faptul că pe anumite poziții în stat, în Alianța Nord-Atlantică există două elemente de securitate, deci de acces la informații.

Unul este cel intern. Un altul este cel pentru ministrul de externe, ministrul apărării, serviciile de informații, președintele, prim-ministru pentru informații NATO. Deci, pentru informații NATO există un sistem separat de evaluare. Sunt state unde, de exemplu, decidenții lor au fost coborâți la un nivel mai redus în ceea ce privește primirea de informații militare, acum când vorbim. Deci, da, există un sistem în Alianța Nord-Atlantică”, spune fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu.

Întrebat dacă imaginea NATO ar putea fi afectată de acest scandal în care Mircea Geoană este implicat în contextul în care a fost secretar adjunct al Alianței până acum 2 săptămâni, Diaconescu spune: „Ar fi foarte bine, încă o dată și din această perspectivă ca Mircea Geoană să facă o prezentare. Nu vreau să spun, să explice… . Nu am argumente din care să rezulte că practic ar avea un anume tip de vinovăție. E o chestiune extrem de sensibilă și cred că un anume o anume clarificare ar fi utilă din partea lui Geoană.

E într-adevăr un moment extrem de complicat și cred că oricine ar fi supus unei astfel de atitudini și cred în capacitatea lui. Lăsând la o parte aspectele competiționale, cred în capacitatea lui de a clarifica și mai ales chiar pentru el, ca și istorie de politician.”, a mai spus Diaconescu la În Opoziție cu Denise Rifai.