Nicolae Ciucă, întrebat dacă Iohannis va beneficia de amnistia fiscală a lui Boloș: Nu sunt un cunoscător al acestor prevederi
This browser does not support the video element.
Nicolae Ciucă a explicat miercuri, în cadrul emisiunii „În Opoziție”, dacă va beneficia și Klaus Iohannis de amnistia fiscală dată de ministrul finanțelor, Marcel Boloș. Întrebat dacă președintele ar putea fi avantajat de această prevedere legală, după ce a pierdut procesul cu casa și trebuie să returneze statului aproape 250.000 de euro, Ciucă a precizat că „nu e un cunoscător al acestor prevederi”.
„Când vine vorba de amnistie, vă rog să ținem cont că atunci când noi am venit cu această propunere s-a avut în vedere ca să fie vizat tot ceea ce ține de accesorii la sumele care trebuiau plătite. Adică nu e vorba de suma întreagă și este vorba de dobânzi și alte sume accesorii care sunt cuvenite valorii pe care atât persoanele juridice, cât și cele fizice, acum cumulat vor să le returneze. Deci nu este vorba despre altceva. Bine, adică dacă va beneficia domnul președinte Iohannis, nu știu să vă spun.
Nu sunt un cunoscător al acestor prevederi. Cred că dacă este să ne referim la aplicabilitatea legii, ea se aplică din momentul aprobării, pentru ceea ce a fost până în momentul respectiv, ceea ce este de la momentul respectiv încolo”, a declarat Nicolae Ciucă.