Povestea acestor prezidențiale, între scenariul american și cel francez | ANALIZĂ Costin Ciobanu

Povestea publică a ultimelor două luni este despre cât de strânsă este cursa prezidențială, cu 5-6 candidați având o șansă să se califice în turul al doilea. Mai toate sondajele par să spună același lucru, chiar dacă ordinea candidaților diferă la un institut la altul. Când ai un pluton de 5-6 candidați într-un interval electoral de 10-12 puncte procentuale, atunci nu este, cu excepțiile de rigoare, o surpriză să vezi atâta incertitudine când folosești un instrument probabilistic de măsurare a opiniei publice.

Cu atenția direcționată către atâția candidați, teza mea este că scăpăm din vedere subiectul central al acestui început de toamnă electorală. Discutăm atât de mult scenariile pentru turul I al alegerilor prezidențiale pentru că principalii candidați, cei ai PSD și PNL, nu sunt convingători pentru electoratele celor două partide. Cu cât se vorbește mai mult despre forța electorală a PNL și PSD, cu atât iese mai tare în evidență slăbiciunea de astăzi a celor doi candidați. Cu excepția alegerilor prezidențiale din 2000, am fost obișnuiți să avem o susținere cumulată pentru candidatul PSD și principalul candidat anti-PSD în intervalul 60-80%. Astăzi, la început de septembrie, sunt sondaje care arată că Ciolacu și Ciucă, luați împreună, nu sunt nici măcar la 30%. Povestea următoarelor două luni este, dincolo de ce fac restul candidaților și ce participare la vot avem în țară și în diaspora, dacă acest fapt simplu de campanie rămâne valid sau este doar un accident care va fi rapid remediat.

Ce ne spune istoria recentă?

Istoria noastră prezidențială este limitată, cu doar șapte alegeri prezidențiale începând cu 1992. Acum urmează abia runda a opta.

EXTERNE Donald Trump AMENINȚĂ că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

10:05

METEO Orașul din România în care va ninge 6 zile la rând, începând de mâine, potrivit meteorologilor EASEWEATHER

10:00

Privind foarte simplu la rezultatele oficiale din primul tur al alegerilor prezidențiale, observi tendința ca votul să se polarizeze între candidatul PSD și principalul contracandidat centrist anti-PSD. Acest lucru este foarte clar dacă analizezi cât au luat împreună acești doi candidați. Momentul de vârf a fost în 1992, când Iliescu (47,34%) și Emil Constantinescu (31,24%) au obținut spre 80% (78,58%, mai exact) din totalul voturilor valide. Minimul a fost atins în 2000, când am avut fragmentarea votului de dreapta și ascensiunea lui Vadim Tudor: atunci Iliescu a terminat turul I cu 36,35%, iar Stolojan, candidatul PNL, cu doar 11,78%. Împreună, au adunat doar 48,13%.

Alegerile din 2000 sunt însă o excepție în acest peisaj prezidențial. În cele alte cinci alegeri prezidențiale, niciodată sprijinul cumulat pentru cei mai importanți doi candidați nu a fost sub 60%. A fluctuat de la 60,47% (32,25% pentru Iliescu, 28,22% pentru Constantinescu) în 1996, la 74,89% (40,97% pentru Năstase, 33,92% pentru Băsescu) în 2004, la 63,59% (31,15% pentru Geoană și 32,44% pentru Băsescu) în 2009, la 70,81% (40,44% pentru Ponta și 30,37% pentru Iohannis) în 2014 și, în fine, la 60,08% (22,26% pentru Dăncilă și 37,82% pentru Iohannis) în 2019.

Suntem obișnuiți, cu excepția alegerilor din 2000, cu candidați principali care domină turul I, cu o susținere cumulată de 60-80%. În alegeri tipice, dezbaterea noastră publică este în principal despre scenarii pentru turul al doilea, nu despre ce se va întâmpla în primul tur. Evenimentele de campanie sunt în general interpretate în cheia efectului asupra bătăliei finale.

Unde suntem astăzi?

Lucrurile par a sta mult diferit în 2024, cel puțin până la acest moment. Vedeți Figura 1, în care punem împreună rezultatele oficiale de mai sus cu ce ne indică sondajele realizate la început de septembrie. În acest caz, sondajul INSCOP.

Potrivit institutului, candidații PSD și PNL la prezidențiale au un scor cumulat de 27,4% (20,3% – Ciolacu și 7,1% – Ciucă). Evident, este o asimetrie între performanța celor doi candidați și a capacității lor de a-și mobiliza susținătorii: similar cu 2000, problema este în zona de dreapta, unde Ciucă are mari dificultăți de a atinge cota PNL. Totuși, chiar în raport cu alegerile din 2000, candidați PSD și PNL subperformează, la acest moment al campaniei, masiv: 27,4% vs. 48,13% în 2000. Cota de susținere este de două-trei ori mai mică decât în alegerile prezidențiale „normale”.

Interpretarea nu se schimbă foarte mult dacă analizezi sondajul SOCIOPOL (vezi Figura 2), în care Ciolacu este la 27%, iar Ciucă la 14%. Împreună sunt la 41%, mult sub bariera de 60% din 2019 sau de cea de 70% din 2014.

Ce urmează?

Cineva ne poate acuza că facem o comparație între mere și pere, între rezultate oficiale, la final de campanie, și sondaje de pre-campanie. Evident, o alternativă ar fi să comparăm sondajele de la început de toamnă politică din fiecare an prezidențial cu cele de acum. Dar, chiar și cu aceste limitări, aceste statistici spun lucruri importante despre performanța candidaților și a campaniilor de a-și mobiliza votanții. Două scenarii se deschid, în acest moment.

Primul este cel pe care-l auzim frecvent în mass-media și în rândul analiștilor, cu referire la ce i s-a întâmplat independentului Sorin Oprescu în alegerile din 2009. Acesta este scenariul american, cel al fidelității partizane, în care rolul campaniilor este de a aduce susținătorii „acasă”. Concret, pe măsură ce campania avansează, ar trebui să vedem susținerea pentru Ciolacu și Ciucă luând-o în sus și confirmând ce fac aceste partide de obicei în alegeri (a se vedea alegerile locale). Liberalii au mai mult de recuperat față de social-democrați, care sunt aproape siguri de turul al doilea; este și motivul pentru care Ciucă vorbește foarte des despre forța electorală a PNL. Să vedem dacă PSD și PNL (și în special PNL) sunt eficienți în a duce o campanie de mobilizare la vot, în context de guvernare comună și atacuri de la restul candidaților.

Al doilea scenariu este un scenariu franțuzesc, scenariul celui de-al treilea om, care a fascinat politica franceză de la apariția celei de-A Cincea Republici. Cel mai recent episod a fost în 2017, cu Macron lăsând în spate candidații marilor partide istorice de dreapta și stânga. Faptul că principalii doi candidați nu sunt foarte convingători astăzi poate alimenta o campanie centrată pe schimbare și pe căutarea unei alternative la coaliția stabilității. Prezența mare la vot (inclusiv în diaspora) și faptul că, pentru unii dintre candidați (Geoană, Lasconi), turul al doilea ar fi mai ușor decât primul pot de asemenea contribui la volatilitate și la demobilizări și realinieri surprinzătoare. Dinamica de campanie, cum vor interacționa PSD și PNL în contextul guvernării (dezbaterea cu Iohannis senator nu-i ajută!), poate și ea influența dacă mergem spre scenariul franțuzesc.

Scenarii aveți de unde alege, să vedem și care se confirmă.

Acest material este scris de Costin Ciobanu.

Autor

În Opoziție

„În Opoziție cu Denise Rifai” este o emisiune online difuzată exclusiv pe Gândul.ro și pe canalul de YouTube Gândul. Într-un an electoral crucial pentru România, ... vezi toate articolele