Romașcanu: „Nu am vrut să dăm o lege pentru o persoană, ne pare rău! E o DISPERARE a PNL-ului că nu își duc candidatul în turul 2”
This browser does not support the video element.
De ce nu mai există dialog între liderii celor două partide, l-a întrebat Denise Rifai pe invitatul ei la emisiunea „În Opoziție”. Lucian Romașcanu a răspuns arătând spre tabăra liberală, acolo unde s-a luat decizia întreruperii oricărei forme de comunicare cu PSD.
În opinia senatorului social-democrat, Nicolae Ciucă s-a „supi” pe partenerii de guvernare.
Romașcanu: „Nu mai vrea domnul Ciucă, s-a «supi»”
„Mai este dialog?”, a întrebat Denise Rifai. „Nu, pentru că nu mai vrea domnul Ciucă, s-a «supi»”, a răspuns Lucian Romașcanu.
„Domnul Ciucă e «supi» pentru că, crede dânsul, Marcel Ciolacu nu și-a ținut cuvântul. Singurul angajament politic asumat și votat în forurile de conducere ale PNL-ului a fost data alegerilor. Acolo, domnul Ciucă n-a avut onoare și n-a făcut nimic. Și domnul Ciolacu nu și-a luat «Ficusul» să plece acasă. În rest, nu există nicio înțelegere.
Toată supărarea, și cred că este alimentată această supărare, este de la refuzul PSD-ului de a vota o lege pentru o persoană. De acolo a plecat tot. Pentru că nici ei nu pot să explice ce fac în momentul ăsta, tot încearcă să pună argumente pentru toate deciziile aberante pe care le iau. Este singura explicație pentru care există acest concert de voci împotriva PSD-ului – N-am vrut să dăm o lege pentru o singură persoană, ne pare rău!”.
Chestionat dacă toată această ceartă între partenerii de la guvernare nu va afecta imaginea partidelor în perspectiva alegerilor, Lucian Romașcanu a spus că „lumea își trăiește viața în funcție de măsurile pe care guvernarea lor le-a luat și va gândi în consecință”.
CITEȘTE ȘI:
Lucian ROMAȘCANU: „Riscau să ducă România în zona instabilității și a conflictului”