10 evenimente care au schimbat lumea în 2015

Anul 2015 a început sub apăsarea violentă, care a zguduit întreaga Europă, a atentatelor teroriste din Franța, asupra redacției Charlie Hebdo și a unui magazin evreiesc. Era greu de imaginat ceva mai dur în inima Europei, dar acel ceva s-a întâmplat, și tot la Paris, în noiembrie: atentatele teroriste comise în numele Statului Islamic au ucis 130 de persoane. Între timp, Europa a trecut printr-o criză financiară care a fost la un pas să o destrame, prin amenințarea „Grexit”-ului, apoi printr-o criză a refugiaților dinspre Siria și Orientul Mijlociu, care i-a zguduit din nou principiile din temelii, schimbând abordarea liberei circulații și a principiilor Schengen.

În 2015, maniera de a face politică externă a SUA sub administrația Obama și-a văzut rezultatele – Iranul și Rusia ajungând să facă cei mai decisivi pași în Siria și Irak, în lupta împotriva Statului Islamic. În schimb, SUA au obținut rezultate diplomatice de necrezut acum câțiva ani: un acord nuclear cu Iranul și reîncălzirea relațiilor cu Havana.

Pe final de an, după ce NATO a reușit să pună în practică toate măsurile de reasigurare promise în Europa, pentru a descuraja eventuale inițiative ale Rusiei similare cu infiltrarea Estului Ucrainei și preluarea Peninsulei Crimeea, din 2014, o mică criză s-a născut de unde nimeni nu se aștepta. Turcia a doborât un avion de vânătoare al Rusiei, la granița cu Siria, după ce acesta i-a încălcat spațiul aerian. Pentru prima oară în ultimii 50 de ani, un stat NATO comitea un act de război asupra Rusiei. Spiritele s-au calmat însă repede, miza fiind prea mică.

Gândul vă prezintă cele mai importante zece evenimente internaționale din 2015, în ordine cronologică:

1. Atacul asupra redacției Charlie Hebdo

Anul 2015 a început sub semnul terorii. Pe 7 ianuarie, doi oameni mascați au pătruns în redacția săptămânalului de satiră Charlie Hebdo, din Paris, Franța, unde au deschis focul, apoi au fugit cu o mașină în care îi aștepta un complice. Au omorât 12 persoane, printre care unii dintre cei mai renumiți caricaturiști de satiră francezi, dar și doi polițiști, unul dintre ei în timp ce se afla la pământ și îi ruga să nu tragă. Revista mai fusese ținta altor atacuri, dar nu atât de violente, și fusese supusă amenințărilor repetate, din cauza caricaturilor cu profetul Mahomed în diverse ipostaze jignitoare.

Atacatorii, doi frați francezi de origine algeriană, pe nume Said și Cherif Kouachi, cu antecedente penale și cu legături cu Al Qaeda și luptătorii din Siria, au fost prinși cu greu de poliție, după aproape două zile, în momentul în care luaseră ostatice mai multe persoane într-o tipografie de lângă Paris. Ei au fost uciși de forțele speciale ale Jandarmeriei și Poliției. Atacul a fost revendicat de Al Qaeda
Tot atunci, un alt atac a avut loc tot în Paris, asupra unui supermarket kosher, frecventat de evrei. Atacatorul, tot un francez, Amedy Coulibaly, a luat mai mulți ostatici, dintre care a ucis patru.

2. Negocierile de pace de la Minsk, pentru Estul Ucrainei

După aproape un an de război „hibrid” în Estul Ucrainei, dus între armata ucraineană și forțele separatiste pro-ruse, susținute financiar, logistic și uman din Rusia, în luna februarie au loc negocierile de pace de la Minsk. Vladimir Putin, Angela Merkel, Francois Hollande și Petro Poroșenko discută 16 ore în capitala Belarusului, gazdă fiindu-le președintele Lukașenko, despre cum să împace toate părțile implicate, pentru a opri războiul. Acordul precedent, încheiat tot la Minsk, nu fusese respectat nici de separatiștii pro-ruși, nici de ucraineni.

Sunt luate măsuri concrete, printre care retragerea armamentului greu, eliberarea de prizonieri, modificarea Constituției și acordarea unui statut special regiunilor separatiste Donețk și Lugansk, cu puteri autonome sporite față de Kiev. Sporadic, luptele au continuat în Donbass, însă intensitatea războiului a scăzut după acest acord, chiar dacă el nu este respectat în întregime nici în ziua de azi.

3. Ofensiva împotriva Statului Islamic. Rusia și Iran preiau frâiele

Lupta împotriva organizației teroriste Statul Islamic a căpătat în 2015 forță și a fost dusă chiar la ei acasă, în Irak și Siria. Cu toate că o coaliție internațională condusă de SUA a decis să intervină militar în Irak și Siria, pentru a combate organizația teroristă care a cunoscut o extindere puternică atât teritorială, cât și a adepților, anul 2015 a fost marcat de concesiile strategice făcute de Occident puterilor cu care de obicei nu au obiective comune. În special SUA, prin maniera sa de a face politică externă cât mai non-intervenționist în zonele de conflict, a lăsat loc deschis acestor puteri regionale sau mondiale cu care nu se află în aceeași tabără geostrategică.

Astfel, în martie, Irakul a început o contraofensivă majoră împotriva teroriștilor din Statul Islamic, cu ajutorul Iranului și fără ajutorul SUA. Irakienii recâștigă Tikrit, cu ajutorul milițiilor susșinute de Iran, dar și a forțelor regulate iraniene.

Jumătate de an mai târziu, în septembrie 2015, Rusia anunță că intervine armat în Siria, prin atacuri aeriene, pentru a combate Statul Islamic, în urma unei solicitări a președintelui Bashar al Assad. De fapt, arată puterile occidentale și faptele din teren, Vladimir Putin nu face decât să își susțină partenerul de dialog, pe Assad, la putere, întărindu-i poziția pe care acesta risca să o piardă în fața forțelor militare de opoziție. Cum printre adversarii lui Assad se numără și Statul Islamic, Rusia bombardează și pozițiile teroriștilor, însă cele mai multe atacuri aeriene ale avioanelor rusești au loc împotriva milițiilor și forțelor militare care luptă împotriva regimului de la Damasc.

În prezent, Siria este teatrul de război al unui ghem de forțe militare cu interese care se întrepătrund, spațiul aerian fiind atât de aglomerat de avioane de luptă încât SUA, Franța, Rusia și Marea Britanie au căzut de acord să colaboreze pe aspecte strict tehnice și de comunicare, pentru a nu apărea accidente sau angajări în luptă nedorite, între avioanele lor.

4. Acordul nuclear cu Iran

În aprilie, după opt zile de negocieri între Secretarul de Stat al SUA John Kerry și ministrul de Externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, Iranul este de acord cu termenii unui Acord privind viitorul programului său nuclear, încheiat cu cinci membre ale Consiliului de Securitate al ONU – SUA, Marea Britanie, Franța, Rusia și China, precum și cu Germania și cu UE.

Iran este de acord cu mai multe concesii, printre care se numără reducerea numărului de centrifugi cu uraniu îmbogățit de la Natanz, principala centrală nucleară iraniană, de la 19.000 la 5.000, limitarea îmbogățirii uraniului la 3,67% pe următorii 15 ani, neconstruirea niciunei centrale de îmbogățit uraniul timp de 15 ani, monitorizarea de către Agenția de Energie Atomică a tuturor facilităților nucleare din Iran. În schimb, SUA și UE urmează să ridice aproape toate sancțiunile și embargourile impuse Iranului, care i-au distrus economia și au izolat țara.

Acordul este semnat pe 14 iulie. „Acordul nu este bazat pe încredere, este bazat pe verificare”, spune președintele SUA, Barack Obama, care s-a luptat cu o opoziție crâncenă în negocierea acestui acord, atât din partea republicanilor de acasă, cât și a Israelului. Președintele iranian Hassan Rouhani spune și el că această zi istorică „este sfârșitul actelor de tiranie împotriva națiunii noaste și începutul cooperării cu lumea”. Premierul israelian Netanyahu califică acordul drept „o greșeală istorică”. Iranul urmează să își reducă stocurile de uraniu îmbogățit cu 98%.

5. SUA bat palma cu Cuba, după peste 50 de ani

În aprilie, are loc prima întâlnire la nivel înalt între SUA și Cuba, după mai bine de 50 de ani. Barack Obama se întâlnește cu Raul Castro la summitul Americii Latine, după ce cu două zile înainte Secretarul de Stat John Kerry discutase în jur de două ore, într-o întâlnire-premieră, cu ministrul de Externe cubanez. Se stabilește relaxarea relației dintre cele două țări și redeschiderea ambasadelor.

În mai, SUA scot Cuba de pe lista terorismului sponsorizat de stat. Pe 1 iulie, SUA și Cuba ajung la un acord de redeschidere a ambasadelor la Washington și Havana. Steagul american flutură din nou în Havana, în luna august, după 54 de ani de absență, când John Kerry participă la deschiderea oficială a ambasadei SUA la Havana.

6. Irlanda legalizează căsătoriile gay prin referendum

În mai, Irlanda devine primul stat care legalizează căsătoriile de același sex printr-un referendum național. Prezența la vot este de peste 60%, iar dintre cei prezenți au votat pentru căsătoriile gay peste 62%. Țară conservatoare, Irlanda a dezincriminat homosexualitatea cu doar 22 de ani în urmă.

„Prin votul de astăzi, am dezvăluit cine suntem: un popor generos, milos, curajos și bucuros”, a declarat prim-ministrul Enda Kenny.
La sfârșitul lunii august, președintele irlandez a schimbat Constituția în acest sens, iar o lege a intrat în vigoare în octombrie.

7. Amenințarea „Grexit”. Grecia pune Europa la încercare, prin gambitul lui Alexis Tsipras

La sfârșitul lunii iunie, Grecia, aflată într-o cruntă criză financiară, ratează plata unei tranșe de 1,5 miliarde euro către FMI, iar creditorii externi refuză să mai extindă programul de bailout. Acest lucru s-a întâmplat după ce au avut loc negocieri dure la Bruxelles, între prim-ministrul Alexis Tsipras, liderul partidului naționalist Syriza, care deține majoritatea în Parlamentul de la Atena, secondat de carismaticul dar și controversatul ministru de Finanțe Yanis Varoufakis, cu liderii statelor din zona Euro, dintre care se remarcă Germania, ca principal creditor al Greciei. Grecii și zona Euro nu au reușit să ajungă la un acord privind măsurile de reformă pe care Atena ar fi trebuit să le pună în aplicare, în schimbul continuării finanțării externe.

Se conturează din ce în ce mai clar scenariul ieșirii Greciei din zona Euro, lucru nemaiîntâlnit în UE, procedură pentru care nici nu există măsuri legislative concrete. Tsipras pare dispus să recurgă la acest gest, știind că un Grexit este principala sa carte-sperietoare în negocierile duse cu zona Euro.

Alexis Tsipras întrerupe pe neașteptate negocierile cu Eurozona și anunță că va convoca un referendum național, în care grecii să spună dacă sunt de acord sau nu cu măsurile pe care Eurozona le cere Greciei – campania Syriza fiind dusă pe NU și pe prezentarea reformelor care duceau la tăierea unor beneficii ale populației.

Pe 5 iulie are loc referendumul, câștigând așa cum anticipase toată lumea tabăra NU (OXI), deși nu la o diferență covârșitoare, mulți greci exprimându-se în favoarea acordului cu creditorii internaționali. 61% dintre participanții la referendum au votat Nu. În toată această perioadă de câteva săptămâni, Grecia a fost în haos, cu băncile închise și oamenii neavând acces la propriile economii, cu revolte de stradă.

După acest referendum prin care Tsipras a dorit să se pună într-o poziție de forță în negocierile cu Eurozona, situația s-a răsturnat. Într-o mutare surpriză, ministrul de Finanțe grec Varoufakis, cel mai vocal critic al unei înțelegeri cu FMI și Eurozona, părăsește guvernul Tsipras. Cu negocierile reluate, Tsipras însuși acceptă aproape toate condițiile dure de reformă impuse de Eurozonă, mulți spunând că Grecia s-a ales cu un Acord mai dur decât cel inițial, după toată această mascaradă pusă la cale de Syriza și Tsipras.

Grecia acceptă condițiile Acordului, total contrar referendumului făcut de Tsipras, iar Germania aprobă un nou pachet de bailout pentru Grecia, de 95 de miliarde de euro, alături de celelalte state din Zona Euro.

În august, Alexis Tsipras face o nouă mișcare surpriză. Demisionează și declanșează alegerile anticipate. Grecia trece prin al treilea scrutin în decurs de doar un an, însă Tsipras și Syriza (partea care nu l-a părăsit, pentru că mulți parlamentari și colegi de partid s-au rupt de Tsipras și și-au format propriul partid) renasc. Pe 20 septembrie, Syriza câștigă alegerile cu un scor relativ similar cu cel cu care venise la putere la Atena în ianuarie 2015 – 35%. Tsipras este din nou premier, cu majoritate în Parlament, toată tevatura prin care a dus Grecia costându-l doar patru mandate de parlamentar în minus.

8. Criza refugiaților la porțile Europei

Sfârșitul verii și toamna lui 2015 au fost marcate de intensificarea fără precedent a valurilor de refugiați și imigranți ilegali veniți în Europa dinspre Siria, Africa și Orientul Mijlociu. Dacă de obicei aceștia traversau Mediterana, trecând marea din Turcia în Grecia sau Italia, în bărci de cauciuc organizate de traficanți, acum traseul terestru prin Balcani devine cel mai tranzitat de acești oameni fugiți din calea războaielor, a Statului Islamic sau a sărăciei extreme din țările lor. Mii de oameni trec granițele ilegal spre Europa, în fiecare zi, iar Germania, principala țară de destinație a refugiaților și imigranților, estimează că vor sosi aici 800.000 până la sfârșitul anului. De altfel, Angela Merkel face un gest istoric și dă un semnal de deschidere pentru valurile de imigranți, arătând că Germania îi va primi pe cei care vin acolo. Gestul intensifică fluxul migrației, lucru pentru care Merkel este aspru criticată atât de unele state UE, cât și de colegii săi de partid din Bavaria.

Pentru a stopa fenomenul, Ungaria ridică un gard de sârmă ghimpată la granița cu Serbia, pentru a-i împiedica pe oameni să treacă. Mai multe țări europene își închid frontierele, pe traseul rutelor folosite de imigranți, iar unele suspendă practic acordul Schengen, recurgând la închideri temporare de granițe și la controale la frontieră, care pot fi introduse conform Acordului, în situații de urgență, dar nu mai mult de 30 de zile.

Statele UE ajung la un acord de principiu privind cote obligatorii de repartizare a imigranților ajunși în Europa. Unele state, printre care și România, se opun până la capăt acesui sistem, însă rămân în minoritate și trebuie să accepte primirea a peste 4.000 de oameni, din 2016. Germania, principala promotoare a acestui sistem alături de Franța, amenință periodic statele care se opun că ar putea fi puse la plată dacă nu acceptă refugiații în gazdă.

Tot ca urmare a crizei refugiaților, în decembrie Comisia Europeană a propus înființarea unei poliții de frontieră comune, la care să participe toate statele UE și care să poată interveni rapid, în caz de criză, la frontierele externe ale UE, independent de dorința sau solicitarea statului unde se află frontiera la care se intervine. Propunerea a reaprins discuția privind transferul de suveranitate pe care statele trebuie să îl facă înspre centrul UE de la Bruxelles.

9. Atentatele de la Paris. Statul Islamic atacă prin agenți în inima Europei

Franța pare să nu fi învățat nimic din lecția primită în ianuarie, așa că primește una și mai sângeroasă. 130 de persoane, printre care și doi români, își pierd viața la Paris, după ce trei atacuri aproape simultane au loc asupra teatrului Bataclan, unde avea loc un concert al trupei americane rock Eagles of Death Metal și asupra unor restaurante din preajma Stade de France, unde naționala franceză juca un amical cu Germania, la care se afla și președintele Hollande.

Vânând efectiv oamenii cu Kalașnikovul, în sala de concert de la Bataclan, sau aruncându-se în aer cu veste explozibile atârnate de ei, atacatorii – cetățeni francezi sau belgieni majoritatea dintre ei – au adus Franța în stare de urgență, cu armata scoasă pe străzi și frontierele închise.

Anchetatorii francezi și belgieni au stabilit până acum 10 persoane care au participat la aceste atacuri teroriste, revendicate de gruparea Statul Islamic. Două dintre ele, între care și Salah Abdeslam, cel mai căutat om al momentului, au dispărut și sunt căutate de autoritățile din toată lumea.

Atacurile de la Paris au scos la iveală ineficiența incredibilă a serviciilor de informații franceze și belgiene, care nu au putut să prevadă un atac atât de elaborat, deși participanții la el erau niște tineri mulți dintre ei cu antecedente penale sau chiar condamnați pentru terorism, unii plecați să lupte în Siria sau Yemen pentru Statul Islamic și întorși nestingheriți în Franța sau Belgia.

Franța consideră că a asistat la „un act de război” și intervine aerian împotriva Statului Islamic, în Siria, cu susținerea SUA, dar și a Rusiei, care intră și ea în terenul de luptă din Siria, însă jucând la două capete – susținându-l în principal pe Bashar al Assad la putere.

10. Turcia doboară un avion al Rusiei și pune NATO în poziție de război

Pe 24 noiembrie, două avioane F-16 ale aviației turcești doboară un Suhoi 24 al Rusiei, la granița cu Siria, după ce avionul intrase pentru foarte scurt timp (17 secunde mai exact) în spațiul aerian turcesc. Nu era prima oară când Rusia încălca spațiul aerian al Turciei, iar Ankara avertizase foarte serios de mai multe ori că va riposta. De altfel, SUA și alte membre NATO au trimis la granița turcească cu Siria avioane și baterii de rachete Patriot, tocmai pentru a-I întări apărarea antiaeriană împotriva avioanelor rusești din Siria.

A fost pentru prima oară când un membru NATO a doborât un avion rusesc în ultimii 50 de ani.

Obișnuiți cu încălcări ale spațiului aerian al NATO, în statele baltice mai ales, rușii s-au trezit pentru prima oară cu o ripostă de acest fel, în locul obișnuitelor escortări pașnice cu avioane de vânătoare, până în afara spațiului aerian violat.

Turcia a convocat imediat Consiliul NATO, care a susținut-o total, amintind articolul 5 al Tratatului, în timp ce Vladimir Putin a amenințat că vor exista consecințe dure în relația cu Turcia și a acuzat direct Ankara că face comerț cu petrol cu Statul Islamic. Miza fiind prea mică pentru a deranja jocul început de Putin în Siria, cot la cot dar nu în alianță cu marile puteri occidentale, urmările serioase au întârziat să apară, iar focul s-a stins rapid între Rusia și Turcia, însă incidentul nu va fi dat cu siguranță uitării de Moscova.