11 copii au murit într-un accident în Pakistan! / Inundații masive în țară – VIDEO
11 copii au murit într-un teribil accident rutier produs în Pakistan după ce microbuzul care îi transporta a căzut într-o groapă adâncă, acoperită cu apă. Șoferul nu a sesizat la timp indicatorul care arăta că drumul trebuia ocolit.
În total, cel puţin 20 de persoane au pierit în acest accident, majoritatea fiind copii mici.
Copiii aveau între 2 și 8 ani
Accidentul s-a produs pe un drum afectat de inundaţiile puternice, în sudul Pakistanului. Printre morţi se numără 11 copii cu vârste cuprinse între 2 şi 8 ani, care cel mai probabil călătoreau în brațele părinţilor, a declarat un responsabil al Poliţiei locale, Khadim Hussain. Microbuzul a ajuns într-un şanţ adânc umplut cu apă „pe un drum care a fost spălat de inundaţii”, în provincia Sindh, a explicat Hussain. „Șoferul nu a văzut semnalul ce indica drumul de ocolire”, scrie ABC News.
Accidentele mortale sunt foarte frecvente în transporturile din Pakistan din cauza drumurilor proaste, a vehiculelor prost întreţinute şi a conducerii imprudente.
O treime din ţară s-a aflat sub apă după inundaţiile catastrofale care au lovit Pakistanul în această vară. Peste 1.700 de persoane au fost ucise, opt milioane strămutate şi infrastructura a suferit pagube masive. De câteva zile, în țară s-au întors ploile torențiale, iar situația este la fel de dramatică.