159 de persoane date dispărute după prăbușirea unei clădiri din Miami – VIDEO
Oficialii din Miami, Statele Unite ale Americii ,au transmis faptul că numărul persoanelor date dispărute după prăbușirea unei clădiri cu 12 etaje a crescut ajungând la 159. De asemenea, patru persoane au decedat.
Primarul din Miami a transmis că „încă mai au speranță” să găsească supraviețuitori. Echipele de căutare care lucrează 24 de ore din 24 au raportat că au auzit oameni bătând sub dărâmături.
Momentan au fost identificate 102 persoane, dar nu se știe câte dintre acestea se aflau în clădire în momentul prăbușirii. Zeci de persoane au fost evacuate din ceea ce a mai rămas din structură, relatează BBC.
Președintele Joe Biden a aprobat o declarație de urgență pentru Florida, ceea ce înseamnă că Agenția Federală pentru Managementul Urgențelor (Fema) va ajuta agențiile de stat.
Zeci de persoane date dispărute în urma prăbușirii
Peste noapte, sute de salvatori au folosit camere sonare și câini special instruiți, în timp ce scotoceau molozul pentru supraviețuitori. Echipele făceau tuneluri dintr-o parcare subterană de sub clădire pentru a ajunge la victime
Primarul din Surfside, unde s-a produs dezastrul, Charles Burkett, a declarat că aproximativ 15 familii au ieșit din clădire.
Majoritatea locuitorilor ar fi dormit la momentul prăbușirii care a avut loc la aproximativ 01:00 noaptea.
„Este sfâșietor pentru că nu mi se pare … că vom găsi oameni în viață”, a declarat Charles Burkett.
Zeci de apeluri fără răspuns: Rudele victimelor nu își pierd speranța
Cu toate acestea, vineri, primarul din Miami-Dade, Daniella Levine Cava, a declarat că vor face „tot posibilul” pentru localizarea supraviețuitorilor.
„Vom continua căutările, deoarece încă avem speranța că vom găsi oameni în viață”, a susținut aceasta.
Ploaia constantă și furtunile complică și mai mult o sarcină deja dificilă pentru echipele de căutare și salvare. Autoritățile au început să preia probe de ADN de la rudele celor dispăruți, în cazul în care doar resturile membrilor familiei lor sunt găsite în dărâmături.
Rudele celor dispăruți s-au strâns în jurul unui centru comunitar aflat la câteva străzi distanță, așteptând să primească informații. Au lansat apeluri pe rețelele de socializare pentru obținerea de informații care i-ar putea ajuta să îi găsească pe cei dragi.
O mare parte din turnurile Champlain de pe malul oceanului din Surfside s-a prăbușit în dimineața zilei de joi.
Martorii oculari au descris sunetul prăbușirii drept un tunet iar apoi au văzut nor imens de praf. Unul a comparat scena cu atacurile din 11 septembrie 2001 asupra Turnurilor Gemene din New York. Momentan nu se știe din ce cauze s-a prăbușit clădirea.