16.000 de persoane îi cer președintelui Obama deportarea lui Justin Bieber din SUA
Aproximativ 16.000 de americani au semnat o petiție prin care îi cer președintelui Barack Obama deportarea cântărețului Justin Bieber din Statele Unite ale Americii, informează washingtontimes.com.
„Noi, poporul Statelor Unite, credem că suntem reprezentați greșit în lumea culturii pop. Am vrea să-l vedem pe periculosul, nesăbuitul, distructivul și consumatorul de droguri Justin Bieber deportat și cartea sa verde revocată”, se arată într-o petiție lansată joi.
„El nu doar că amenință siguranța poporului nostru, dar are o influență teribilă asupra tinerilor acestei națiuni. Noi, poporul, am vrea ca Justin Bieber să fie eliminat din societatea noastră”, se mai arată în document.
Lansată joi, petiția numără în prezent 16.302 semnături și mai are nevoie de încă 83.698 pentru a obține un răspuns oficial de la Casa Albă.
Justin Bieber a fost arestat joi, în Miami Beach, pentru conducerea autoturismului sub influența băuturilor alcoolice și pentru participarea la o întrecere între mașini, motiv care a stârnit nemulțumiri în rândul poporului american în ceea ce-l privește pe cântărețul canadian.
Un avocat specializat în imigrări a declarat pentru ABC că faptul că se află la prima acuzație de conducere sub influența băuturilor alcoolice nu reprezintă un motiv întemeiat ca autoritățile să vizeze un caz de deportare, dar că acest lucru este totuși posibil.
Contrar cerințelor acestei petiții, se pare că Justin Beiber nu posedă carte verde – viză de rezidență permanentă în SUA -, ci deține o viză O-1, potrivit Hollywood Reporter. Această viză se acordă sportivilor, cercetătorilor de renume sau altor categorii de oameni, despre care Guvernul american consideră că sunt excepționali în domeniile lor și sunt demni de a fi lăsați să locuiască în Statele Unite ale Americii.
Cântărețul Justin Bieber a fost arestat joi, în Miami Beach, pentru conducerea autoturismului sub influența băuturilor alcoolice și pentru participarea la o întrecere între mașini, și a fost eliberat pe cauțiune din închisoarea Miami-Dade, din Florida (SUA).
Inițial, cântărețul canadian, în vârstă de 19 ani, s-a opus arestării și a insultat ofițerii de poliție, pentru a declara ulterior că a consumat alcool, marijuana și medicamente eliberabile pe bază de rețetă.
În prezent, Justin Bieber este acuzat că a condus mașina sub influența alcoolului, s-a opus arestării, fără violență, și a șofat posedând un permis expirat, eliberat de statul Georgia.
În dimineața zilei de joi, ofițerii de poliție l-au observat pe Justin Bieber într-un automobil Lamborghini galben, alături de alt șofer aflat într-un Ferrari roșu, pregătindu-se să accelereze pe o șosea cu patru benzi, dintr-o zonă rezidențială situată la câteva străzi de zona turistică South Beach, conform declarațiilor șefului poliției din Miami Beach, Raymond Martinez.
În același timp, două SUV-uri blocaseră șoseaua, astfel încât Bieber să poată începe cursa cu prietenul său, a precizat poliția.
Bieber conducea mașina sport cu o viteză cuprinsă între 88 și 96 de kilometri pe oră, într-o zonă cu limita de viteză de 50 de kilometri pe oră, a afirmat purtătoarea de cuvânt a poliției din Miami Beach, Vivian Hernandez.
Un judecător a stabilit cauțiunea la 25.000 de dolari și l-a eliberat pe Bieber din închisoare. Dacă va fi condamnat, cântărețul ar putea fi închis pentru șase luni, deși ar putea scăpa cu o pedeapsă mai ușoară, dat fiind că nu are antecedente penale.
Prietenul artistului canadian, aflat la volanul automobilului Ferrrari, identificat drept cântărețul R&B Khalil Sharieff, a fost, de asemenea, arestat, sub acuzația de conducere sub influența alcoolului, iar cauțiunea i-a fost stabilită la 1.000 de dolari.
Arestarea lui Bieber este cea mai serioasă problemă cu legea a artistului canadian în ultimul an, de la acuzațiile că a condus cu viteză o mașină sport Ferrari până la vandalizarea casei unui vecin. La momentul respectiv, procurorii nu au inițiat un proces împotriva lui Bieber.
Justin Bieber a copilărit în orașul Stratford din provincia canadiană Ontario, dar în prezent locuiește în Statele Unite ale Americii. Artistul canadian a câștigat patru American Music Awards în 2010. Albumul său de debut, intitulat „My World 2.0”, s-a vândut în aproape două milioane de exemplare numai în Statele Unite ale Americii. Bieber s-a situat pe locul al treilea în topul celor mai influente persoane realizat de revista Forbes în anul 2012.