Prima pagină » Știri externe » 188 de egipteni condamnați la moarte, pentru uciderea a 13 polițiști în violențele din august

188 de egipteni condamnați la moarte, pentru uciderea a 13 polițiști în violențele din august

188 de egipteni condamnați la moarte, pentru uciderea a 13 polițiști în violențele din august
Un tribunal egiptean a condamnat marți la moarte 188 de persoane pentru uciderea a cel puțin 13 polițiști în violențe care au avut loc în august, după dispersarea unor tabere ale unor susținători ai fostului președinte islamist Mohamed Morsi, a anunțat un reprezentant al instanței, relatează AFP.

De când armata l-a destituit pe fost președinte islamist, în iulie 2013, susținătorii acestuia sunt vizați de o reprimare sângeroasă soldată cu peste 1.400 de morți.

Sute de susținători ai islamistului au fost condamnați la moarte în procese în masă, expediate în câteva minute, calificate de ONU ca „fără precedent în istoria recentă”.

Pedepsele capitale pronunțate marți sunt supuse, potrivit legii egiptene, avizului – pur consultativ – al muftiului, reprezentantul islamului pe lângă autorități.

Ele urmează să fie confirmate sau comutate în pedepse la închisoare pe viață, într-un verdict final așteptat pe 24 ianuarie.

Dintre condamnați, doar 143 se află în prezent în detenție, a precizat reprezentantul tribunalului.

Condamnații au fost acuzați că au participat pe 14 august 2013 la un atac sângeros asupra comisariatului de la Kerdasa, un sat situat la periferia Cairo, în ziua în care forțele de ordine dispersau două tabere de ocupare masive organizate în capitala egipteană de susținători ai lui Morsi.

În această operațiune a forțelor de securitate au fost omorâte cel puțin 700 de persoane într-o singură zi, transformând ziua de 14 august în cea mai sângeroasă zi a reprimării islamiștilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum