2 morți și 182 de răniți în urma accidentului aerian din San Francisco

Publicat: 07 07. 2013, 10:05

Un Boeing 777 al companiei sud-coreene Asiana Airlines care venea din Seul a ratat aterizarea și a luat foc pe aeroportul din San Francisco, sâmbătă, după ce coada avionului a lovit pista, provocând moartea a două persoane și rănirea altor 182, dintre cele 307 persoane aflate la bord, relatează AFP.

Toți pasagerii zborului 214, care venea de la Seul, au fost numărați sâmbătă seara, au anunțat pompierii din San Francisco.

După ultima numărătoare oficială erau doi morți, 182 de răniți și 123 de pasageri nevătămați. Avionului Asiana Airlines transporta 307 persoane, dintre care 16 membri ai echipajului.

„Coada avionului Asiana a lovit pista și avionul a părăsit pista”, a explicat în cursul serii Ministerul sud-coreean al Transporturilor, care a trimis la fața locului o echipă formată din patru persoane pentru a inspecta carcasa avionului.