20 de oameni AU MURIT în Elveția, după PRĂBUȘIREA unui avion din Al Doilea Război Mondial în munții Piz Segnas
Aeronava vintage era din Al Doilea Război Mondial și aparținea companiei aeriene locale JU-Air, care organizează trasee pentru turiști.
Aeronava JU-52 HB-HOT (primul zbor: an 1939) avea la bord 17 pasageri și trei membri ai echipajului și zbura pe ruta Locarno-Duebendorf, în apropiere de Zurich.
Compania aeriană a stabilit o linie de urgență pentru rudele persoanelor aflate în avion și a suspendat momentan toate zborurile.
„Echipa JU-Air este întristată de eveniment și se gândește la pasageri, membrii echipajului, familiile și prietenii victimelor”, au transmis reprezentanții companiei duminică, printr-un mesaj pe website.
Cauza prăbușirii nu a fost momentan stabilită.
Un martor ocular a declarat pentru publicația locală 20 Minutes că „avionul s-a întors la 180 de grade spre sud și a căzut ca o piatră”.
Aeronava s-a prăbușit pe un munte, la o altitudine de aproximativ 2.540 de metri, au transmis reprezentanții poliției.
Cinci elicoptere participă la misiunea amplă de salvare de pe partea vestică a muntelui Piz Segnas, în regiunea Graubuenden, au declarat reprezentanții poliției printr-un mesaj pe Twitter.
Spațiul aerian din zona accidentului a fost închis de către Biroul Federal de Aviație.
Cu câteva ore înainte de accidentul din Alpi, doi copii și părinții lor au murit în urma prăbușirii aeronavei de mici dimensiuni în care se aflau, în regiunea Nidwalden.
Aeronava Junkers Ju-52, aparținând Ju-Air, a avut zborul inaugural în 1939.