Prima pagină » Știri externe » 2032, anul în care lumea poate intra într-un nou „Ev Mediu”

2032, anul în care lumea poate intra într-un nou „Ev Mediu”

2032, anul în care lumea poate intra într-un nou
Analistul financiar Martin Armstrong spune că în 2032 omenirea ar putea intra într-un nou Ev Mediu Întunecat. Printre principalele cauze enumerate care ar putea duce la un astfel de scenariu sunt distrugerea sistemului monetar și corupția politicienilor vor fi cauzele primordiale ale intrării lumii în haos.

„Din fericire, nu voi mai fi pe această lume până atunci și nu voi fi nevoit să fac față acestui oribil eveniment”, scrie Armstrong, în vârstă de 66 de ani, pe site-ul său Armstrong Economics. Acesta continuă să spună că astfel de perioade sunt ce se repetă în mai multe culturi de pe glob.

Grecia Antică a avut o astfel de etapă între civilizația Miceniană și reînflorirea cetăților elene, între anii 1.000 și 600 î. Hr. Japonia a avut propria ei perioadă de 600 de ani de Ev Întunecat, de o durată apropiată perioadei similare europene care a urmat căderii Imperiului Roman, precizează acesta.

Acesta continuă să dea exemple despre cum s-a instaurat perioada de Ev Mediu în Japonia sau Imperiul Roman și încheie spunând că atâta timp cât politicienii vor fi corupți, economia și oamenii vor avea de suferit. Legat de următoarele alegeri, analistul spune că vede în Hillary Clinton, candidata Partidului Democrat la Președinția SUA, un simbol al corupției: „Reprezintă tot ce este greșit cu politica noastră și cu economia noastră. Politicienilor nu le mai pasă de oameni.” Era întunecată, potrivit lui Armstrong, va începe în anul 2032 și va dura sute de ani.

Citește în continuare pe bm.

Autor