22 dintre victimele atentatului din Turcia aveau sub 14 ani

Publicat: 22 08. 2016, 14:02

Un atacator sinucigaș între 12 și 14 ani a comis atentatul soldat cu moartea a 51 de persoane, a declarat duminică președintele Erdogan, adăugând că primele date sugerează că masacrul a fost plănuit de rețeaua teroristă Stat Islamic.

„Este clar că Daesh a avea o celulă (teroristă) la Gaziantep sau încerca să-și facă loc aici,” a declarat Erdogan, folosind acronimul din limba arabă pentru gruparea militantă Stat Islamic. Acesta a mai spus că forțele de securitate turce își vor spori eforturile de combatere a teroriștilor.

Oficialul a spus că bilanțul de 51 de morți nu îl include și pe atacator.

Mai mulți oficiali au spus că o vestă distrusă a fost găsită la locul incidentului.

Atacul s-a produs în timpul unei nunți care avea loc sâmbătă în orașul Gaziantep, aflat la 64 de kilometri de frontiera cu Siria.

O serie de state, inclusiv România, SUA, Rusia, Suedia, Grecia, Franța, Bahrain, Qatar și Iordania, au condamnat atacul și au transmis condoleanțe familiilor victimelor atacului terorist.