27 de morți după prăbușirea unui avion militar în Kazahstan
Douăzeci și șapte de oameni au murit după prăbușirea unui avion militar în Kazahstan, anunță presa locală, citată de AFP.
Conform agențiilor RIA Novosti și Interfax, la bordul avionului de tip Antonov-72 se aflau 27 de persoane, toate murind în accident.
Avionul militar s-a prăbușit la ora locală 18.55 (14.55, ora României), la aproximativ 20 de kilometri de orașul Șimkent.
Avionul transporta șapte membri ai echipajului și 20 de militari din cadrul Serviciului de frontieră.