30.000 de oameni au la Bruxelles o MESERIE DE TOP care în România e ca și INEXISTENTĂ. Explicația unei realități pentru care nu s-a găsit încă o soluție

Aproape 8.000 de companii, ONG-uri sau asociații sunt înregistrate la Bruxelles. În total, peste 30.000 de specialiști își desfășoară activitatea în acest domeniu, legiferat însă în doar șapte țări din Uniunea Europeană (Franța, Marea Britanie, Slovenia, Ungaria, Lituania, Polonia și Austria). În Registrul de Transparență, locul în care se înscriu toți specialiștii în lobby care își desfășoară activitatea în mod transparent, mai ales în jurul instituțiilor europene, se află și 87 de companii românești și se situează astfel pe locul 7 în topul tuturor țărilor care practică lobby. Cei mai mulți specialiști în acest domeniu sunt în Belgia, cu aproape 1.800 de înregistrări, urmată de Germania, cu aproape 900, Franța – aproximativ 800.

Într-un raport publicat în aprilie 2015, reprezentanții Transparency International au avertizat că lipsa reglementării lobby-ului deschide ușa spre corupție. „Cetățenii ar trebui să știe că legiuitorii acționează în interesul public, nu în interesul unor jucători selecți. Lobby-ul incorect și opac este una dintre cheile care duc spre corupție. Dacă nu se legiferează, într-un mod corect, lipsa controlului asupra activității de lobby poate submina democrația în regiune”, a precizat vicepreședintele Transparency International, Elena Panfilova.

Tot Transparency International a cotat România cu un nivel al corupției foarte ridicat, comparativ cu celelalte state europene. Dacă în 2011, România se afla pe locul 11 în topul corupției, în 2013 a urcat pe locul 9 în Europa (locul 69 în lume), iar anul trecut situația nu s-a schimbat.

În Bruxelles, deși nu există o lege dedicată lobby-ului, sunt reglementări concrete și coduri de etică pentru practicieni. De aceea, în capitala Uniunii Europene, lobby-ul a explodat odată cu primele alegeri directe pentru Parlamentul European, 1979. Practic, lobby-ul s-a născut din nevoia de informații pentru public și din nevoia ca cetățenii să fie la curent cu toate negocierile aleșilor când vine vorba de viitoarele legi.

Acum, Bruxelles-ul nu este doar capitala Uniunii, ci și a lobby-ului european și aproximativ 30.000 de specialiști își desfășoară activitatea pe lângă instituțiile europene.

În România, au existat cinci tentative de legiferare a lobby-ului. Prima a fost clasată, două au fost respinse, iar alte două, inițiate în 2010 și 2011, se află încă la comisiile parlamentare.

Una dintre acestea a fost blocată la sfârșitul lui 2013, pe fondul scandalului din „Marțea Neagră”. Concret, deputații din comisia juridică au folosit acest proiect de lege pentru reglementarea lobby-ul drept un paravan pentru a masca legiferarea amnistiei și grațierii, plus o serie de modificări controversate la Codul Penal.

Interesant de observat este și faptul că în studiile realizate de Transparency International în fiecare an, România se clasează în primele cele mai corupte state din Europa, în timp ce Belgia se află printre țările cele mai puțin corupte.

De ce este nevoie de o lege a lobby-ului?

Legislația europeană are un impact asupra celor 500 de milioane de cetățeni, iar presiunile făcute, de-a lungul anilor, de grupurile de interese, pentru a transparentiza procesul legislativ și pentru a avea un cuvânt de spus, au dus astfel de legalizarea, în varii forme, a lobby-ului. „Instituțiile europene au înțeles că este mai bine ca o lege să fie făcută într-un timp mai mare, să ai dialoguri cu toate părțile implicate, tocmai pentru ca legea respectivă să fie cât mai bună”, a afirmat Karen Massin, CEO-ul uneia dintre cele mai mari companii de lobby, Burson Marsteller, biroul din Bruxelles, într-un interviu pentru gândul.

Deși nu există o lege dedicată lobby-ului la Bruxelles, autoritățile au implementat un registru de transparență, în care să se înscrie cei care practică lobby-ul, un cod de etică al specialiștilor și o serie de reguli pentru ca un lobby-ist să poate avea dreptul la discuții cu oficialii din instituțiile europene. „Cu cât regulile sunt mai transparente, cu atât va fi mai bine. Punând lobby-ul într-un loc sigur, corect și transparent, sistemul din fiecare țară se va îmbunătăți cu siguranță”, a mai spus Karen Massin.

Întrebată dacă România ar trebui să aibă o astfel de lege, specialista în public affaires a admis faptul că toate statele ar trebui să legifereze acest lucru la nivel național. De altfel, președinta Asociației Registrul Român de Lobby (ARRL), Laura Florea, a explicat, pentru gândul, că o potențială astfel de lege în România ar trebui să urmărească promovarea democrației participative, adică ceea ce „mediul de afaceri și societatea civilă își doresc”.

În prezent, potrivit președintei ARRL, citând un studiu academic al Institutului European din România pe acest subiect, 12 legi și cinci hotărâri de guvern reglementează, într-o formă sau alta, activitățile de influențarea a politicilor publice.

La fel ca în Bruxelles, și în România a fost creat un Registru de Transparență național, în care se pot înregistra specialiștii în lobby. În plus, în lipsa unei legi, lobby-știi din România s-au autoreglementat și și-au făcut un cod de etică, inspirat din alte state.

Lobby sau trafic de influență?

„Lobby înseamnă intenția de a influența deciziile luate de legiuitori și de oficiali într-un mod transparent și etic”, a definit Karen Massin lobby-ul. Pus față-n față cu traficul de influență, diferențele sunt esențiale. „Traficul de influență este o pratică ilegală, adică atunci când folosești influența cuiva în procesul legislativ sau prin alte conexiuni cu autoritățile pentru a obține favoruri sau un tratament special, dând ceva la schimb. Are legătură cu corupția și subminează procesul democratic”, a mai spus ea.

La București, șefa ARRL subliniază și ea diferența dintre cele două activități și legitimitatea lobby-ului. „Fapta incriminată ca trafic de influență presupune acțiunea unei persoane fizice care acționează în secret pentru a-l determina pe funcționarul public asupra căruia se exercită influența să realizeze acțiunile incriminate de lege, pe când prin lobby se realizează activități de influențare a deciziei autorităților publice prin acțiuni și argumente inclusiv de natură tehnocratică și de comunicare”, a explicat Laura Florea, citând același studiu al IER.

Există însă și pericolul ca legea lobby-ului să fie făcută prost și atunci să se ajungă la trafic de influență sau la alte fapte de corupție. „Dacă legea va fi elaborată în sensul transparentizării intereselor celor care influențează politicile publice, dar și a îmbunătățirii accesului grupurilor de interese legitime la procesul de luare a deciziilor fără îngreunare birocratică, acest pericol nu va exista. Trebuie să ne uităm la Bruxelles și la cum este gestionată acolo această chestiune”, a mai spus ea.

Practic, marea diferență dintre lobby și trafic de influență este modalitatea prin care încerci să convingi autoritățile să legifereze. Dacă cel care încearcă să-și exercite influența asupra legiuitorului folosește mita sau legiuitorul cere ceva la schimb, atunci este vorba despre trafic de influență. În caz contrar, susțin specialiștii contactați de gândul, activitatea de lobby constă doar în exercitarea influenței, în mod transparent pentru opinia publică, pentru elaborarea unei legi cât mai bune, fără a pretinde și fără a oferi ceva la schimb.

Europarlamentarul român Adrian Severin, prins într-un scandal de lobby

În 2011, trei deputați europeni și foști miniștri – un român, un sloven și un austriac – s-au declarat dispuși să își „vândă serviciile” pentru sume de până la 100.000 de euro unor jurnaliști de la cotidianul britanic The Sunday Times care s-au pretins a fi lobbyiști.

Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputați să le plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obține. Cei trei deputați au acceptat.

Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falșilor lobbyiști, afirmând: „Doar ca să știți că amendamentul pe care îl vreți a fost depus la timp”. La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru „servicii de consiliere”.