500 de răniți după ce o ploaie de meteoriți a căzut în Rusia. „Era ca o scenă din Armageddon”. VIDEO
500 de oameni au fost răniți, mai multe clădiri au fost devastate, iar întreaga rețea mobilă a Rusiei a picat după ce o ploaie de meteoriți a căzut în orașul Chelyabinsk, aproape de granița cu Kazahstan, scrie Daily Mail. Rocile înflăcărate au fost vizibile de la sute de kilometri, iar la impactul cu solul au produs explozii puternice și un fum dens. „Am văzut o explozie foarte puternică. Parcă era o scenă din Armageddon, când a început ploaia de meteroiți credeam că vine apocalipsa”, a declarat un martor.
Ploaia de meteroiți a căzut în aceeași zi în care asteroidul DA14 este așteptat să treacă la cea mai mică distanță față de Pământ (27.000 km), însă astronomii spun că este, probabil, o simplă coincidență.
Contactat de MEDIAFAX, cercetătorul Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Capitală, a declarat că ploaia de meteoriți de deasupra regiunii Urali și asteroidul care va trece vineri seară pe lângă Terra sunt „două lucruri diferite”.
„Azi-dimineață am avut de-a face cu un obiect care a intrat în atmosferă, un obiect a cărui orbită îl aducea exact în dreptul Pământului și a intrat în atmosferă. Obiectul probabil că se rotea în jurul Soarelui de mult timp, dar s-a întâmplat să intre în atmosferă azi. Iar pentru diseară avem un asteroid a cărui orbită se cunoaște destul de bine și știm că va trece pe lângă, la vreo 30.000 de kilometri depărtare, și nu există vreo posibilitate ca asteroidul acela să ajungă în atmosfera Pământului. El se mișcă cu o viteză de 8 kilometri pe secundă și nu are cine să-l scoată de pe traiectoria lui, să i-o modifice. Va trece pe lângă noi”, a explicat Adrian Sonka.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne din Rusia, Vadim Kolesnikov, a declarat că 500 de persoane au cerut ajutor medical după ploaia de meteoriți, dar că nu există morți în urma incidentului.
Ministrul pentru situații de urgență din Rusia a precizat că 20.000 de persoane, printre care și soldați, au fost trimiși pentru a-i localiza și ajuta pe răniți.
De asemenea, în urma ploii de meteoriți, rețeaua mobilă din Rusia funcționează cu intermitențe, iar în anumite zone a fost sistată alimentarea cu energie electrică.
ȘTIREA INIȚIALĂ: O ploaie de meteoriți cauzată de distrugerea unui meteorit deasupra regiunii Urali, însoțită de explozii violente, a spart ferestrele unor imobile în mai multe localități, a provocat panică și a rănit aproximativ 50 de persoane, scriu agențiile ruse citând autorități și martori, relatează AFP.
Înregistrări video postate de către locuitori pe Internet surprind meteoriți incandescenți pe cer, la mică altitudine, traiectoria lor părând să indice o coliziune apropiată cu solul. În altă înregistrare, locuitori, dintre care unii au ieșit din casă pe jumătate dezbrăcați, observă același fenomen ce se produce deasupra imobilului în care locuiesc, în timp ce se aud explozii.
„Un meteorit s-a dezintegrat deasupra regiunii Urali, arzând parțial în straturile inferioare ale atmosferei. Fragmente de meteorit au atins solul și au căzut în zone puțin populate din regiunea Celiabinsk”, a anunțat filiala locală a Ministerului rus pentru Situații de Urgență într-un comunicat.
sursa foto Daily Mail
Potrivit aceleiași surse, suflul exploziei a spulberat ferestre „de la etajele superioare ale unor imobile”.
Un oficial din cadrul ministerului, citat de RIA Novosti, a anunțat aproximativ 50 de răniți.
„Potrivit unor informații preliminare, 50 de persoane au primit îngrijiri pentru traumatisme”, a anunțat el.
Ministerul a anunțat anterior că patru persoane au fost rănite de cioburi de sticlă.
Administrația orașului Celiabinsk, citată de Interfax, a anunțat numeroși răniți, fără să ofere un bilanț.
„La ora locală 11.00 (7.00, ora României), înregistrăm numeroase apeluri telefonice care semnalează traumatisme, tăieturi și contuzii”, au anunțat autoritățile locale citate de Interfax.
Suflul exploziei a spart geamurile unui sediu al Itar-Tass, în centrul Celiabinskului, a anunțat agenția.
sursa foto Daily Mail
Un perete s-a prăbușit într-o uzină de la Celiabinsk, porivit unui angajat citat de către Interfax, care a anunțat trei sau patru răniți ușor.
Ministerul pentru Situații de Urgență a anunțat că a mobilizat aproximativ 20.000 de persoane, plasate în stare de alertă, și trei avioane sau elicoptere, în vederea inspectării zonei.
Ministerul a îndemnat populația să nu cedeze panicii.
„Populația nu a fost evacuată, nivelul de radioactivitate respectă normele. Vă cerem insistent să nu cedați panicii”, a anunțat filiala locală a ministerului pe site.
Fenomenul a fost observat și în Kazahstan, potrivit unor agenții ruse de presă.