Șapte persoane, între care și doi polițiști, au fost ucise în atacul cu mașină-capcană din apropierea mallului Jawaher, situat în cartierul predominant șiit Jadida, din Bagdad, au declarat poliția și surse medicale, citate de Reuters în pagina electronică.
Alte cinci persoane au fost împușcate mortal de atacatorii care au luat cu asalt mallul, iar șase oameni au fost uciși când aceiași atacatori și-au detonat vestele cu explozibili, au precizat sursele citate.
„Oamenii au început să fugă în magazine să se ascundă, dar (militanții) i-au urmărit și au deschis focul fără milă”, a declarat Hani Fikrat Abdel Hussein, proprietarul unui magazin.
Poliția a redobândit controlul asupra complexului comercial din estul capitalei irakiene, iar un oficial a declarat la televiziunea de stat că nu sunt ostatici.
Două bombe au explodat ulterior în orașul Muqdadiya, provocând moartea a cel puțin 23 de persoane și rănind alte 51, au declarat surse medicale și din securitate.
Cel puțin șapte persoane au fost ucise când un atacator sinucigaș aflat la volanul unei mașini a comis un atentat pe o stradă comercială de la periferia sud-estică a Bagdadului, conform surselor. Explozia din cartierul sunnit Nahrawan s-a soldat de asemenea cu 15 răniți.
Anterior, trei persoane au fost ucise și alte opt rănite, când o mașină-capcană a explodat lângă un restaurant din Baaquba, oraș situat la 65 de kilometri nord-est de Bagdad, au precizat sursele citate.
Atacurile de la mallul din Bagdad și cele din orașele Muqdadiya și Baaquba au fost revendicate de gruparea Stat Islamic.
Atentatele de luni au făcut cel mai mare număr de victime înregistrat într-o singură zi în Irak în ultimele trei luni.