9/11: Ziua în care tata nu era pregătit să moară. Filmul unui atac care a schimbat istoria

Revista People i-a prezentat inițial într-un material la câteva luni după atentate și zece ani mai târziu, în anul 2011. Acum, la 15 ani de la atacuri, publicația prezintă noi testimoniale ale unora dintre ei, acum adolescenți, și ale familiilor lor, în ediția specială „Copiii de la 11 septembrie, 15 ani mai târziu”.

„Acești copii sunt ceea ce urmează după 11 septembrie”, spune Jenna Jacobs, al cărei fiu, Gabriel, s-a născut la șase zile de la moartea soțului ei, Ariel. „Ei sunt bucuria, remediul (…) Ei sunt dragostea”.

Pe 11 septembrie 2001, la ora 8:45, un Boeing 767 al Amercan Airlines, lovește turnul de nord al Worls Trade Center din New York. La impact, o minge uriașă de foc  se formează între etajele 80 și 110, omorând pe loc sute de oameni și prinzându-i practic într-o capcană pe cei de la etajele superioare. 18 minute mai târziu, un Boeing 767 al United Airlines întoarce brusc spre al doilea turn pe care îl lovește în jurul etajului 60, cauzând o masivă explozie. După 15 minute se prăbușește primul turn. La ora 10:30, turnul al doilea cedează și el. Peste 3.000 de oameni și-au pierdut viața în atacul de la World Trade Center, între care aproape 400 de ponpieri, paramedici și polițiști care au încercat să-i salveze pe cei prinși în interior și aveau ca misiune evacuarea clădirilor.

Tatăl lui Lauren McIntyre, ofițer de poliție, a murit după ce a intrat în South Tower pentru a-i salva pe alții. Lauren, care acum are 14 ani, s-a născut la mai puțin de 3 luni după atacuri. „Mi-aș putea doar imagina cât curaj ar putea avea cineva să ia parte la un asemenena scenariu”, spune Lauren, care a apărut pe coperta revistei People din 2011 purtând un medalion cu fotografia tatălui ei. Ea încă poartă numărul de pe insigna lui la un lănțișor.

Mama sa, Jeannine McIntyre, declara în urmă cu cinci ani, pentru ediția specială a revistei, că fiica sa spunea mereu că tatăl ei a murit erou. „Când era mai mică, întreba „De ce nu a venit acasă?”. De câteva ori a inventat povești despre el spunând „eu și tati am făcut asta”, dar Donald (fratele ei) îi spunea că nu este adevărat. Apoi ea spunea „el m-ar fi plăcut””, spunea mama fetei în urmă cu cinci ani.

„Soțul meu a plecat în acea zi să facă niște ore suplimentare pentru a mai câștiga niște bani înainte să se nască Lauren. (…)Lauren avea probabil 5 sau 6 ani cand a început să își dea seama că prietenii ei aveau tați și întreba „unde e tatăl meu?”. Moartea lui a fost greu de acceptat pentru toți copiii. (…) Anul trecut ne-am uitat la știrile care îi menționau pe copiii care semănau cu tații lor. Când și-a văzut prima oară fotografia pe ecran, credea că este cool, apoi a început să plângă. Nu mai întreabă despre tatăl ei, dar aduc eu vorba de el. Are o fotografie cu el în camera ei, și sunt fotografii cu el în toată casa – îl vede zilnic. Poartă un medalion cu fotografia lui pe spate și un înger pe față. Îl poartă ca să fie aproape de tatăl ei”, a adăugat atunci ea.

Vezi mai jos filmul zilei de 11 septembrie, reconstituit prin mărturiile celor care i-au pierdut pe cei dragi:

Ronald Milam junior, care are acum 14 ani, l-a pierdut pe tatăl său Ronald la Pentagon în timp ce mama lui, Jacqueline, era însărcinată în 5 luni. Ea lucra pe partea cealaltă a clădirii în timpul atacului. El joacă acum baschet la liceu și are inscripționat pe tricou numărul 33, vârsta tatălui său când a murit. „Simt că tata se uită la mine”, spune el. „Orice mișcare fac, e aici”

„Era bine dacă copiii mei erau bine. Nu aveam nevoie de nimic altceva. Urma să fim eu și copiii mei pe termen lung. Ronald Junior este un copil fericit, deși atunci când vorbim despre tatăl lui, poți spune că ar fi vrut să-l fi cunoscut. Nu se născuse încă și nu a avut ocazia. Aș fi vrut ca ei să împărtășească un moment împreună;, aș da orice pentru asta. Văd mult din tatăl lor în copiii mei, mai ales în fiul meu. Arată exact ca tatăl lui. Zâmbește ca el”, spunea Jacqueline Milam, mama lui Ronald, citată în ediția din 2011 a revistei. Milam s-a reîntâlnit cu John Roussell, logodnicul ei, la o reuniune de școală în 2009, cu care are acum o relație.

Allison Lee, al cărei tată era în zborul 11 și care venea spre casă pentru sosirea iminetă pe lume a fiicei lui, a învățat că la tristețea pe care o simte se adaugă fericirea că tatăl ei a adus bucurie altora.

„Mereu este un loc gol”, spune Allison, care s-a născut pe data de 13 septembrie. „Dar pe data de 11 septembrie, sărbătorim viața tatălui meu”.

Mama ei, Kellie Lee, s-a recăsătorit după doi ani. „Când a murit Dan, nu am crezut că voi mai fi vreodată fericită. Și acum astăzi, sunt mai fericită decât mi-am imaginat că voi fi vreodată. Uneori mă simt vinovată. Când mă uit la fotografii cu fiicele mele Allison și Amanda, sunt uimită de cât de fericite arată. Dacă nu aș ști mai bine, nu m-aș gândi că e ceva ieșit din comun. Nu a fost ușor să creez o lume fericită când lumea mea s-a prăbușit. Sunt mândră de mine pentru asta. Chris (n.r. noul ei soț) este optimist, bun și amuzant, are toate calitățile pe care le avea Dan. Ei au chiar aceeași zi de naștere”, a declarat ea.

În ediția din 2011 a revistei, dedicată comemprării a 10 ani de la atacuri, Allison spunea că îi trimite tatălui ei cărți poștale „în Rai”. „Îl iubesc foare mult pe Chris, tatăl meu vitreg. Îi spun tată. Știu că am un alt tată dar nu l-am cunoscut niciodată. (…) De ziua tatălui meu scriu pe felicitări „Te iubesc și mi-e dor de tine tati” și i le trimit în Rai „, spunea fetița.

În atacurile de la 11 septembrie 2001 au murit, de asemenea, multe persoane care nu au mai apucat să își ia la revedere de la apropiați.

Kevin Cosgrove, în vârstă de 46 de ani și trei copii și era vice-președinte al firmei de brokeraj Aon Corp. El a sunat la urgențe când a rămas blocat la etajul 105 al South Tower, relatează The Sun.

În timpul apelului telephonic, Kevin descrie fumul din clădire în timp ce operatorul încearcă să îl localizeze.

„Da. Suntem doi în acest birou. Nu suntem gata să murim, dar situația se agravează”.

Încercând să mențină calmul și necunoscând gravitatea situației, operatorul explică „Înțeleg”. Kevin răspunde: „Vă rog grăbiți-vă”.

Apoi, operatorul tranferă apelul la un membru al departamentului de incendii, care îi confirmă locația și încearcă să îl asigure că echipajele de salvare sunt pe drum.

Devastat, Kevin spune: „Nu pare, domnule. Am copii mici”.

Pe măsură ce trece timpul, se simte din vocea lui Kevin că situația se agravează.

„Știu că aveți mulți oameni în clădire, dar noi suntem cel mai sus. Fumul se ridică de asemenea. Suntem pe podea. Suntem la fereastră. Abia mai pot respira acum. Nu văd. „

El adaugă: Soția mea crede că sunt bine, am sunat și am spus că părăsesc clădirea si că sunt bine, și apoi bang!

Operatorul răspunde: Bine. Încercați să rezistați acolo. Rămân cu dumneavoastră la telefon.

În ultimele secunde ale apelului, Kevin, fără să știe că este cu adevărat ultima lui conversație, spune: „Este chiar rău. E întuneric și fierbinte. Suntem bărbați tineri. Nu suntem pregătiți să murim”.

„Suntem trei aici. Avem vedere spre centrul financiar. Trei. Două ferestre sunt sparte.

Apoi se aude un zgomot urmat de țipetele lui Kevin „O doamne, nu! „, înainte ca apelul să se închidă.

Înregistrarea a fost folosită în timpul inculpării lui Zacarias Moussaoui, care a pledat vinovat pentru complicitate cu autorii atentatelor.

Duminică, 11 septembrie 2016, se împlinesc 15 ani de la cel mai mare atac terrorist în Statele Unite, plănuit și executat de organizația teroristă Al-Qaida, în care au murit aproximativ 3.000 de bărbați, femei și copii.

Mai multe testimoniale găsiți pe site-ul revistei People, accesând link-urile:

http://www.people.com/article/children-9-11-teens-born-after-fathers-killed-terrorist-attacks

http://www.people.com/people/archive/article/0,,20531371,00.html