Prima pagină » Știri externe » A murit Nancy Reagan

A murit Nancy Reagan

A murit Nancy Reagan
Nancy Reagan, fostă actriță și soția fostului președinte american Ronald Reagan, a decedat, duminică, la vârsta de 94 de ani, informează NBC News.

Nancy Reagan a decedat de stop cardiac, în reședința sa din Los Angeles, potrivit unui purtător de cuvânt al „Bibliotecii prezidențiale Ronald Reagan”.

„Este din nou alături de bărbatul pe care l-a iubit”, a transmis prin Twitter fiul ei vitreg, Michael Reagan.

Nancy Reagan a fost una dintre cele mai influente prime doamne din istoria Statelor Unite în timpul mandatelor soțului său, în perioada 1981 – 1989.

„Nancy Reagan i-a fost devotată în totalitate președintelui Reagan și ne putem liniști cu gândul că sunt din nou împreună”, a declarat fosta prima doamnă Barbara Bush, într-un mesaj semnat de ea și de fostul președinte George H.W. Bush.

„Am stat o dată lângă Nancy Reagan și m-am simțit ca o adolescentă care își vedea idolul. A fost un model”, a reacționat actrița Elizabeth Banks.

„Doamna Reagan va fi înhumată la «Biblioteca prezidențială Ronald Reagan», în Simi Valley, California, lângă soțul ei, Ronald Wilson Reagan, decedat pe 5 iunie 2004”, a declarat Joanne Drake, reprezentanta sa.

Nancy Reagan, născută în orașul New York, era actriță când l-a întâlnit pe viitorul președinte Ronald Reagan, în anii 1950.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?