A murit Prințul Henrik al Danemarcei. Care a fost ultima sa dorință
„Majestatea Sa prințul Henrik a decedat în somn, marți 13 februarie, la ora 11.18 pm, la Palatul Fredensborg. Majestatea Sa Regina și cei doi fii i-au fost alături”, arată comunicatul publicat de Casa Regală a Danemarcei.
Prințul Henrik, de origine franceză, s-a căsătorit cu Margrethe în 1967, convertindu-se la luteranism. Aceștia au doi fii, pe Federik, născut în 1968 și pe Joachim, născut în 1969.
În anul 2000, cuplul regal danez a efectuat o vizită de stat de trei zile în România, la invitația președintelui Emil Constantinescu, fiind primiți la Palatul Cotroceni de liderul român de la vremea respectivă și soția sa, Nadia Constantinescu, în cadrul unui ceremonial oficial.
Anul trecut, Prințul Henrik al Danemarcei a cerut să nu fie înmormântat alături de soția sa, regina Margareta a II-a, pentru că i se consideră inferior.
Henrik nu s-a considerat niciodată egalul soției sale, pentru că atunci când s-au căsătorit, în 1967, acesta a primit a primit titlul de prinț consort, nu de rege, așa cum și-ar fi dorit. Cu timpul această nemulțumire a devenit tot mai pregnantă.
„Nu este un secret că prințul este nefericit de mulți ani cu rolul său și titlul ce i-a fost acordat în cadrul monarhiei daneze. Nemulțumirea a crescut și mai mult în ultimii ani”, a anunțat directorul de comunicare al Casei Regale daneze. Regina îi respectă decizia.
Henrik s-a retras din viața publică în 2016.
Potrivit France 24, prințul Henrik a fost spitalizat, la începutul lunii februarie, având o afecțiune pulmonară.