A MURIT Ratan Tata, fostul președinte al grupului indian Tata

Publicat: 10 10. 2024, 09:15

Ratan Tata, fostul președinte al grupului Tata, a murit, a anunțat compania într-un comunicat remis presei miercuri seara.

Fostul președinte al grupului avea 86 de ani, transmite Reuters. Tata, care a condus conglomeratul peste 20 de ani, fusese internat la Terapie Intensivă într-un spital din Mumbai, mai arată sursa citată.

„Cu un profund sentiment de tristețe ne luăm rămas bun de la domnul Ratan Naval Tata, un lider cu adevărat neobișnuit, ale cărui contribuții incomensurabile au modelat nu numai Grupul Tata, ci și structura națiunii noastre”, a transmis compania indiană.

Ratan Tata „a fost un lider de afaceri vizionar, un suflet plin de compasiune și o ființă umană extraordinară. Sunt îndurerat de moartea sa. Gândurile mele sunt la familia, prietenii și admiratorii lui în acest ceas trist”, a declarat prim-ministrul indian Narendra Modi pe platforma X.

Cine a fost Ratan Tata

Ratan Tata s-a născut în anul 1937 la Mumbai. După ce a absolvit Facultatea de Arhitectură la Universitatea Cornell, s-a întors în India și în 1962 a început să lucreze pentru grupul pe care străbunicul său îl fondase cu aproape un secol mai devreme.

În 1991, el a preluat conducerea conglomeratului după ce unchiul său, J.R.D. Tata a demisionat. Preluarea președinției companiei a venit într-un moment în care India era angajată în reforme structurale, care au permis deschiderea economiei indiene. Datorită acestor reforme, compania a reușit să intre pe piețele internaționale.

Una dintre primele măsuri luate de acesta după preluarea conducerii grupului a fost aceea de a limita puterea unora dintre șefii din cadrul companiei, impunând vârste de pensionare și promovând tinerii în funcții de conducere.

În 1996, el a fondat compania de telecomunicații Tata Teleservices. De-a lungul timpului, grupul Tata a construit prima fabrică de oțel din India, primul hotel de lux din țară și prima companie aeriană națională.

Ratan Tata s-a retras din funcția de președinte al grupului în 2012 și a fost președinte emerit al holdingului Tata Sons înainte de moartea sa. După aceasta, omul de afaceri s-a dedicat îmbunătățirii calității vieții animalelor fără stăpân din India, notează CNN.

Sursă imagini: Profimedia