A murit actorul de film Sidney Poitier. Acesta a fost primulul bărbat de culoare din breasla sa care a câștigat premiul Oscar. Avea 94 de ani.
Marele actor hollywoodian era cunoscut pentru filme precum ”Ghici cine vine la cină”, ”În arșița nopții” și ”Crinii câmpului”, pentru care a devenit primul bărbat de culoare care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun actor.
Vestea a fost anunțată de ministrul Afacerilor Externe, Fred Mitchell.
Starul bahamean-american a primit automat cetățenia americană după ce s-a născut pe neașteptate la Miami, în timp ce părinții săi erau în vizită în orașul american.
A crescut în Bahamas, dar s-a mutat în America pe când avea doar 15 ani, obținând primul său rol de film în ”Jungla Școlii” din 1955. Primele nominalizări au venit o dată cu filmul ”Lanțul” (1958), pentru care a fost nominalizat pentru cel mai bun actor alături de co-starul Tony Curtis.
Șase ani mai târziu a câștigat premiul Oscar pentru ”Crinii câmpului”.
Sidney Poitier a cunoscut sărăcia în copilărie și a avut acces limitat la educație, însă a ajuns unul dintre cei mai respectați actori ai generației sale.
Cu numeroase succese ca actor, în special în anii 1950 și 1960, din anii 1970, Poitier a început să regizeze el însuși filme de mare succes.
Pe lângă formidabilele sale abilități actoricești și regizorale, Poitier a fost cunoscut și pentru activitatea sa în diplomație. Vorbea fluent limba rusă și a fost numit ambasador al Uniunii Bahamas în Japonia din 1997 până în 2007. Din 2002 până în 2007 a reprezentat Bahamas și la UNESCO.
Plin de farmec, el a fost o inspirație pentru actorii mai tineri și va rămâne unul dintre cei mai respectați actori din istoria cinematografiei americane.
Luna trecută, s-a anunțat, de altfel, că pe Broadway se pregătește o piesă de teatru despre „cariera sa deschizătoare de drumuri”.
La începutul anilor 1970, Poitier a rămas în spatele camerei. Şi-a făcut debutul regizoral cu filmul „Buck and the Preacher” (1972), alături de Harry Belafonte şi Ruby Dee. Poitier l-a regizat pe Belafonte din nou în „Uptown Saturday Night”, unde li s-a alăturat Bill Cosby.
Poitier a renunţat la actorie în anii 1980, deşi a regizat cu prietenii Gene Wilder-Richard Pryor „Stir Crazy” (1980) şi l-a distribuit pe Wilder doi ani mai târziu în „Hanky Panky”, alături de Gilda Radner.
În anii 2000, Poitier s-a retras efectiv din cinema, dar a rămas productiv din punct de vedere creativ. A publicat autobiografia „The Measure of a Man” în 2000; o altă carte, „Life Beyond Measure: Letters to My Great-Granddaughter”, în 2008; şi un roman, „Montaro Caine”, în 2013.
A fost ambasador al Bahamas în Japonia timp de un deceniu, din 1997 până în 2007, şi a continuat să inspire tinere talente în artele spectacolului.
Poitier a fost căsătorit de două ori: cu Juanita Hardy între anii 1950 şi 1965 (cu care a avut patru copii) şi, ulterior, cu Joanna Shimkus în 1976 (cu care a mai avut doi).