A rămas însărcinată cu copilul propriului ei fiu! Cum e posibil așa ceva
O femeie din Statele Unite a rămas însărcinată la vârsta de 56 de ani. Iar tatăl copilului este nimeni altul decât propriul ei fiu! Practic, americanca Nancy Hauck își poartă în pântece viitoarea ei nepoată.
Fătul este fetița fiului ei Jeff și a nurorii sale, Cambria, scrie publicația Today.
Mamă surogat chiar pentru fiul ei
Jeff și Cambria, din statul Utah, au deja două perechi de gemeni și își doreau foarte mult un alt copil. Dar histerectomia femeii de 30 de ani, după nașterea traumatizantă a ultimului lor copil, în septembrie 2021, a lăsat cuplului puține speranțe că vor fi din nou părinți. Astfel, mama lui Jeff s-a oferit să o aducă ea pe lume pe viitoarea ei nepoată. Acum, femeia de 56 de ani poartă în pântece copilul propriului ei fiu!
Când medicii i-au spus lui Nancy Hauck că poate purta o sarcină – după 26 de ani de la ultima -, femeia nu a stat pe gânduri și a decis că va fi mama surogat a nepoatei sale. „Am avut brusc sentimentul că ar trebui să mă ofer să o fac”, a spus femeia.
Nancy a început tratamentul hormonal în ianuarie 2022 și, în câteva săptămâni, a rămas însărcinată cu embrionii fertilizați de Jeff și Cambria. Noul membru al familiei este așteptat în noiembrie.
„Mă simt foarte fericit să am o mamă atât de altruistă și iubitoare, care este dispusă să facă un astfel de sacrificiu pentru familia mea”, a comentat Jeff, fiul lui Nancy și în același timp bărbatul care, prin inseminare artificială, practic și-a lăsat însărcinată propria mamă. „Se sacrifică atât de mult pentru noi și familia noastră și ne simțim atât de recunoscători!”, a comentat și nora.