A scăpat din atacul Hamas de la 7 octombrie 2023, dar s-a sinucis de ziua ei/„Țara trebuie să se trezească, altfel vor apărea noi cazuri”
Shirel Golan, o tânără de 22 de ani care a supraviețuit atacului Hamas asupra Festivalului Nova, din 7 octombrie 2023, s-a sinucis de ziua ei.
Zeci de tineri și-au luat viața de la trauma din 7 octombrie
„Statul Israel mi-a ucis sora de două ori”
În ziua în care ar fi trebuit să sărbătorească alături de familie, Shirel a fost găsită fără viață în locuința sa din Porat, în centrul Israelului. Fratele ei, Eyal, a declarat pentru Channel 12 că sora sa suferea de stres post-traumatic sever după atacul din octombrie, relatează VIN News.
„Statul Israel mi-a ucis sora de două ori. O dată în octombrie, mental, și a doua oară astăzi, fizic”, a afirmat Eyal, criticând lipsa de sprijin adecvat din partea autorităților.
Shirel a fost singura supraviețuitoare dintr-un grup de 12 persoane care au fugit împreună de la festival în ziua atacului. De atunci, ea a fost spitalizată de două ori, iar mama sa a fost nevoită să se pensioneze anticipat pentru a o îngriji.
Cazul lui Shirel nu este izolat. În aprilie, într-o comisie parlamentară din Knesset, s-a discutat despre posibilitatea a aproape 50 de sinucideri în rândul supraviețuitorilor Festivalului Nova, deși Ministerul Sănătății nu a confirmat această cifră.
Un studiu recent al Universității Ben Gurion a arătat că mulți participanți la festival, aflați sub influența alcoolului și a drogurilor în momentul atacului, prezintă acum niveluri ridicate de anxietate și depresie.
Eyal a lansat un apel urgent: „Țara trebuie să se trezească, altfel vor apărea noi cazuri precum cel al lui Shirel. Eu mi-am pierdut sora, dar vreau să mi se audă vocea pentru ca alții să nu-și piardă persoanele dragi”.