Șase oameni care se aflau la bordul unui avion de mici dimensiuni au murit pe loc, după ce aeronava s-a prăbuşit şi a ars în totalitate pe un câmp din apropierea unui aeroport din afara zonei Los Angeles-ului.
Tragedia a avut loc sâmbătă dimineaţa devreme, iar aparatul de zbor aparținea unei corporaţii, au anunţat autorităţile locale şi federale.
Aeronava, un avion de afaceri Cessna C550, venea dinspre Las Vegas şi s-a prăbuşit în apropierea aeroportului French Valley, la circa 140 de km sud de Los Angeles, în jurul orei locale 4:15 a.m. (11.15 ora României), a precizat Administraţia Federală a Aviaţiei într-un comunicat, citată de Reuters..
More on the plane crash near French Valley Airport, east of 215 fwy. The flight departed from Harry Reid Int’l Airport in Las Vegas around 3am, per FAA. All 6 on board were killed. This is the 2nd time in the past 5 days a plane has crashed in that area. @ABC7
(🎥: @INLANDNEWS) pic.twitter.com/0FlCY1JQxi
— Marc Cota-Robles (@abc7marccr) July 8, 2023
Detalii despre pasageri nu au fost disponibile imediat.
O înregistrare video aeriană a presei locale arată rămăşiţe carbonizate sub forma unui avion de mici dimensiuni, pe un câmp situat peste drum de aeroportul French Valley.
Datele radar de pe site-ul de urmărire a zborurilor FlightAware arată că un singur avion de afaceri călătorea din Las Vegas spre French Valley în acel moment, conform News.ro.
Înainte de a coborî, aparatul de zbor a făcut un tur în apropierea câmpului. Conform şerifului din comitatul Riverside, unde se află aeroportul French Valley, oficialii care au răspuns la accident au găsit aeronava complet cuprinsă de flăcări pe câmp, iar cei şase ocupanţi au fost declaraţi morţi la faţa locului.
Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor va investiga accidentul, a precizat FAA.