Accident de tren în Belgia. Două persoane au murit, iar alte 14 au fost rănite
Două persoane au murit și alte 14 au fost rănite, sâmbătă, în accidentul unui tren care transporta produse chimice în apropiere de Gand, în Belgia, au anunțat autoritățile, citate de AFP.
Acest bilanț a fost furnizat de guvernatorul Flandrei de Est, Jan Briers, citat de agenția Belga.
Accidentul s-a produs în cursul nopții, în jurul orei locale 02.00 între localitățile Schellebelle și Wetteren. Șase dintre cele 16 vagoane ale trenului au deraiat, iar două s-au răsturnat.
Șocul a provocat o explozie, apoi flăcările s-au propagat pe o distanță de câteva sute de metri. Imaginile realizate în cursul nopții de un riveran și difuzate de ziare și televiziuni sunt spectaculoase.
Incendiul s-a declanșat în trei cisterne care transportau acrilonitril, o substanță toxică. Autoritățile au declanșat planul de urgență și au evacuat aproximativ 300 de persoane.
Pompierii au decis să lase vagoanele să ardă în mod controlat, deoarece apa putea provoca degajarea unor vapori toxici. Incendiul era sub control în jurul prânzului dar, ca măsură de precauție, autoritățile le-au cerut locuitorilor să țină ușile și ferestre închise.
Cauzele accidentului nu au fost încă stabilite. Vagoanele au deraiat la un macaz, după ce trenul a trecut după o zonă în lucru și a fost avansată ipoteza vitezei.
Trenul venea din Olanda și mergea la Gent-Zeehaven, portul maritim Gand.
Traficul feroviar a fost întrerupt între Schellebelle și Wetteren, iar perturbări sunt așteptate timp de două zile.