Prima pagină » Știri externe » ACCIDENT grav în Bulgaria. Doi români au murit carbonizați după ce mașina în care se aflau a intrat într-un TIR

ACCIDENT grav în Bulgaria. Doi români au murit carbonizați după ce mașina în care se aflau a intrat într-un TIR

Accident grav în Bulgaria. Doi români au murit carbonizați după ce mașina în care se aflau a intrat într-un TIR

Două persoane și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau s-a lovit de un TIR, în timpul unei depășiri pe o șosea din Bulgaria.

Cei doi se aflau într-o mașină care s-a lovit frontal de un TIR pe șoseaua dintre Ruse și Byala, potrivit presei locale.

În urma impactului, mașina a luat foc, iar cele două persoane care călătoreau în ea au fost găsite carbonizate în interiorul mașinii. Identitatea lor nu a fost încă stabilită.

Este vorba de un autoturism Toyota cu înmatriculare de româneşti se deplasa pe direcția Byala.

Șoferul autoturismului a depășit pe o porţiune interzisă, timp în care s-a izbit frontal de un TIR Volvo cu numere româneşti, condus de un șofer de 52 de ani.

Accidentul a avut loc dimineață, la câteva minute după ora 8:00, informează realitatea.net.

Semnalul a fost dat de șoferul care urmărea mașina.

 „De la Midata, când veneam aici, am văzut că s-a întâmplat ceva, m-am oprit aici, am sărit afară să văd dacă pot scoate pe cineva afară, să ajut, ceva din mașină, însă, a luat foc foarte repede și am tras. am sunat la 112”, a declarat pentru cotidianul Ruse Media, Georgi Iliev.

Au fost trimise două echipe ale pompierilor din Dve Mogili, echipe de poliție din Dve Mogili și Byala și serviciile de urgență. Intervenția pompierilor a prevenit pericolul ca și camionul de mare tonaj să ia foc. Șoferul acestuia a refuzat să fie examinat la fața locului de către medici. Testul de alcool a fost negativ, mai notează sursele citate.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și