Prima pagină » Știri externe » Accident soldat cu cinci morți la bordul unei nave de croazieră, în insulele Canare

Accident soldat cu cinci morți la bordul unei nave de croazieră, în insulele Canare

Accident soldat cu cinci morți la bordul unei nave de croazieră, în insulele Canare
Cel puțin cinci persoane au murit și alte trei au fost rănite, duminică, după ce o barcă de salvare a unui vapor de croazieră legat la chei pe insula La Palma, în arhipelagul Canare, a căzut în mare, au anunțat autoritățile, citate de AFP.

Un comunicat al guvernului regional din Canare a menționat „cinci morți și trei răniți după căderea în marea unei bărci de salvare care provenea de la un vapor de croazieră amarat în portul Santa Cruz din La Palma”.

Serviciile de salvamari din regiune au oferit același bilanț, duminică la prânz, pe contul lor oficial de Twitter.

„Nu știm sexul și vârsta” celor cinci victime, a anunțat guvernul din Canare, precizând totuși că răniții sunt trei bărbați, dintre care doi în vârstă de 30 de ani și unul de 32 de ani, acesta din urmă fiind de „naționalitate greacă”.

„Nava, sub pavilion maltez, a ajuns în port în această dimineață” (duminică), potrivit guvernului regional.

Potrivit presei spaniole, victimele ar fi membri ai echipajului care participau la un exercițiu de evacuare.

Citește și