Parchetul și anchetatorii în cazul accidentului de schi suferit de Michael Schumacher în Alpii francezi vor susține o conferință de presă, miercuri, de la ora 10.00 GMT, la Albertville, a anunțat procurorul Patrick Quincy, informează AFP.
Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în stațiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori.
La o săptămână și o zi de la accident, Schumacher se află în continuare în comă, în stare critică dar stabilă, internat într-un spital din Grenoble.