Această tânără a murit după ce telefonul conectat la priză în baie a căzut în cada în care se afla
Evgenia Shuliatieva, o contabilă, a murit prin electrocutare, în locuința ei din Moscova. Tânăra a fost găsită moartă de mama ei, care a mers să vadă ce face după ce nu i-a răspuns mai mult timp la telefon, potrivit Yahoo News Australia.
Nu se știe dacă Shuliatieva folosea telefonul în timp ce se afla în cadă sau acesta a căzut accidental acolo. Poliția crede că a doua variantă este mai plauzibilă. „Tânăra a murit instantaneu”, a declarat un anchetator.
Evgenia Shuliatieva
Din păcate acest caz nu a fost unul izolat în Rusia. Mai multe tinere au murit în ultima vreme după ce s-au electrocutat cu telefoanele pe care le foloseau în baie. În luna august, o fată de 10 ani a murit după ce i-a scăpat telefonul în cadă.
Mai mult, în iulie, o adolescentă de 17 ani a murit în timp ce asculta, în cadă, muzică la căștile conectate la un telefon care se încărca de la priză.