Prima pagină » Știri externe » ACESTA este omul care a planificat atacurile de vineri de la Paris

ACESTA este omul care a planificat atacurile de vineri de la Paris

ACESTA este omul care a planificat atacurile de vineri de la Paris
Un oficial francez l-a identificat pe Abdelhamid Abaaoud ca fiind presupusul planificator al atacurilor de la Paris, care ar avea de asemenea legături cu atacurile dejucate într-un tren și vizând o biserică din Paris, relatează AP în pagina electronică.

Oficialul citat, la curent cu ancheta și care a solicitat protecția anonimatului deoarece nu a fost autorizat să vorbească în mod public despre ancheta în curs, l-a identificat pe Abdelhamid Abaaoud ca fiind belgian.

Șapte persoane se află în arest preventiv în Belgia, suspectate de legături cu atacurile de la Paris, iar un mandat internațional de arestare a fost emis pe numele unui cetățean francez de origine belgiană suspectat că ar fi implicat în atacuri și că s-ar afla în libertate.

Abaaoud s-ar afla în Siria.

Potrivit The Guardian, numele lui Abaaoud – cunoscut ca extremist – apare în mai multe dosare de poliție, alături de cel al lui Ibrahim Abdeslam, presupusul atacator care s-a detonat la cafeneaua Comptoir Voltaire.

Numele lui Abaaoud este legat – de către Associated Press și Liberation – de atacul dejucat, în august, într-un tren Thalys.

Acest atac a avut loc la bordul unui TGV pe ruta Amsterdam-Paris, via Bruxelles. Ayoub El-Khazzani, un suspect de terorism, a deschis focul bordul la trenului, după care a fost imobilizat de pasageri.

Liberation a legat numele lui Abdelhamid Abaaoud și de Sid Ahmed Ghlam, un student francez acuzat de crimă, tentativă de crimă și infracțiuni de natură teroristă.

Documente confiscate de la domiciliul acestuia și o căutare pe computerul și telefonul sale personale sugerează că Ghlam se afla în contact cu un vorbitor de franceză din Siria, care i-a ordonat să comită un atac asupra unei biserici, potrivit ziarului britanic.

Citește și