Acord de încetare a conflictului armat în regiunea Nagorno-Karabah
Forțele separatiste din enclava Nagorno-Karabah susțin că acordul de încetare a conflictului armat anunțat a fost respectat în cursul nopții de marți spre miercuri, relatează Reuters.
„Noaptea trecută, acordul de încetare a focului a fost menținut în general împreună cu linia de contact”, a declarat, miercuri, armata din enclava Nagorno-Karabah într-un comunicat.
Acordul este salutat de Organizația pentru Securitate și Cooperare Europeană care s-a întrunit marți la Viena pentru a discuta situația conflictului din regiunea Nagorno-Karabah, o enclavă în Azerbaidjan, aflată sub controlul separatiștilor armeni.
Rusia, Franța și SUA au solicitat celor două state să respecte armistițiul de încetare a focului din 1994, pentru a evita degenerarea conflictului în regiunea Caucazului, care a izbucnit sâmbătă.
După anunțarea acordului de încetare a conflictului armat, președintele rus, Vladimir Putin, a purtat discuții telefonice cu omologii săi din Armenia, Serge Sarkissian, și Azerbaidjan, Ilham Aliev.
Putin „a făcut apel la cele două părți să asigure de urgență oprirea totală a luptelor și respectarea acordului de încetare a focului”.
Atât Azerbaidjanul, cât și Armenia se acuză reciproc de inițierea actualei serii de atacuri. Incidente similare au fost raportate în regiunea separatistă și în martie.
Conflictul dintre cele două părți a izbucnit la sfârșitul anilor 1980 și a escaladat în război în 1991, soldându-se cu 30.000 de morți până la acordul de încetare a focului, intrat în vigoare în 1994.
Regiunea Nagorno-Karabah, o enclavă în Azerbaidjan, este sub controlul separatiștilor armeni, care au propriul guvern și surse proprii de finanțare.