Acordul nuclear, în pericol: Germania a trimis un diplomat în Iran pentru discuții după contestarea acordului de către SUA

Publicat: 24 05. 2019, 18:25

Jens Ploetner, director pentru Afaceri Politice în cadrul Ministerului german de Externe, va avea discuții cu Abbas Araghchi, adjunct al ministrului iranian de Externe, despre Acordul nuclear semnat în 2015, la Viena, de Iran cu marile puteri internaționale.

Potrivit agenției iraniene IRNA, Abbas Arghchi le-a cerut țărilor europene să continue să respecte angajamentele asumate în cadrul Acordului atomic.

În urmă cu câteva săptămâni, Administrația de la Teheran a anunțat că Germania, Franța, Marea Britanie, China și Rusia au la dispoziție două luni pentru a dezvolta un plan de protejare a Iranului de sancțiunile impuse de Statele Unite.

Președintele Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul. Marea Britanie, Germania, Franța, China și Rusia mențin Acordul nuclear cu Iranul. Din cauza sancțiunilor americane, Iranul a avertizat că ar putea renunța la unele condiții ale Acordului nuclear, cerând sprijinul Uniunii Europene pentru menținerea Tratatului.