Activitatea Ambasadei României la Tripoli a fost suspendată temporar
„Având în vedere agravarea situației de securitate din Libia, pe baza informațiilor actualizate rezultate în urma monitorizărilor permanente efectuate la nivelul Celulei de Criză din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, s-a dispus suspendarea temporară a activității Ambasadei României la Tripoli și relocarea personalului diplomatic și consular la Tunis pentru o perioadă nedeterminată”, se arată în comunicatul transmis vineri de MAE.
Potrivit sursei citate, Celula de Criză a ministerului „a acționat în faza premergătoare relocării Ambasadei României de la Tripoli, în direcția acordării asistenței și protecției consulare cetățenilor români aflați în Libia, sprijinind evacuarea unui număr de 72 de cetățeni români”, până la data de 8 august.
În comunicat se mai arată că, „sub directa coordonare a primului-ministru Victor Ponta, la data de 8 august, concomitent cu relocarea Ambasadei României la Tripoli, Celula de criză MAE a organizat o nouă operațiune complexă de evacuare, pe cale terestră, din Tripoli în Tunisia, a unui număr de 25 de cetățeni români, la cererea acestora”.
Acțiunea de evacuare a fost realizată cu implicarea directă a Ambasadelor României la Tripoli și Tunis. Grupul de cetățeni români a fost însoțit pe toată durata transportului către Tunis de personalul diplomatic și consular al Ambasadei României la Tripoli.
MAE menționează că, până la ora actuală, au fost evacuați din Libia toți cetățenii români care au solicitat sprijinul cu privire la părăsirea teritoriului.
„În contextul asistenței consulare acordate încă de la debutul conflictului civil din Libia, Ministerul Afacerilor Externe al României, atât prin Ambasada României la Tripoli, cât și la nivelul Centralei, a organizat în mod constant întâlniri cu reprezentanții companiilor românești care activează pe teritoriul libian, ocazie cu care a fost prezentată situația de securitate din Libia, fiind transmise recomandări ferme de părăsire a teritoriului acestui stat. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe al României a lansat cetățenilor români numeroase recomandări de părăsire imediată a teritoriului Libiei. Cu toate acestea, o parte a cetățenilor români au optat pentru a rămâne în continuare în acest stat”, se precizează în comunicat.
Ministerul de Externe amintește că a emis anterior o alertă de călătorie pentru Libia la nivelul maxim, respectiv „Pericol major: părăsiți imediat zona sau țara”.
MAE își exprimă speranța că situația politică și de securitate va înregistra evoluții pozitive în perioada următoare, care să permită reinstaurarea stabilității. Deși misiunea diplomatică română la Tripoli a fost relocată, va continua să mențină contactul permanent cu cetățenii români rămași în Libia și va acționa, în cooperare cu Ambasada României la Tunis, în direcția acordării în continuare de asistență consulară.
De asemenea, Ambasada României la Tripoli va continua monitorizarea situației de securitate din Libia și colaborarea cu misiunile diplomatice străine care au rămas pe teritoriul libian și deîndată ce condițiile de securitate o vor permite, MAE va analiza oportunitatea reluării activității diplomatice a Ambasadei României la Tripoli, se mai arată în comunicat.
Până în prezent, mai multe state membre UE și-au relocat misiunile în Tunisia, misiunea diplomatică a României fiind printre puținele ambasade rămase operaționale și care a acționat până la acest moment în direcția acordării asistenței și protecției consulare cetățenilor români aflați încă pe teritoriul Libiei.
Până în prezent, Ministerul român de Externe a organizat și sprijinit evacuarea unui număr de 112 cetățeni români.
Cheltuielile pentru evacuarea pe cale terestră a cetățenilor români din Libia au fost acoperite integral de Ministerul Afacerilor Externe.