Activitatea de SPIONAJ de la Bruxelles, la același nivel ca în timpul Războiului Rece. „Pentru un spion, aceasta este o grădiniță. Este locul unde trebuie să fii”
Capitala UE are în prezent o activitate de spionaj mai intensă decât majoritatea orașelor din lume, aceasta fiind la același nivel ca în timpul Războiului Rece, a declarat șeful serviciului de securitate din Belgia, VSSE, Alain Winants, într-un interviu acordat publicației electronice EUObserver.
„Nu vorbim despre zeci, ci despre sute, câteva sute” de ofițeri ai serviciilor de informații străine și agenți la Bruxelles, a declarat el.
„În Belgia, spionajul, spionajul rusesc și cel al altor țări ca China dar și altele, este la același nivel ca în timpul Războiului Rece … Suntem o țară cu o enormă concentrație de diplomați, oameni de afaceri, instituții internaționale – NATO, instituții europene. Astfel, pentru un ofițer de informații, pentru un spion, aceasta este o grădiniță. Este locul unde trebuie să fii”, a adăugat el.
Întrebat dacă țări prietene UE, cum ar fi Israelul sau Statele Unite, fac același lucru, el a declarat: „Ar fi naiv să credeți că doar țări ca Rusia, China, Iran spionează”.
„Este un domeniu în care diferența între servicii neutre, prietene sau inamice tinde să dispară, iar atunci este vorba despre protecția potențialului economic și științific. În acest caz, eu cred că fiecare serviciu este în competiție cu celelalte”, a adăugat el.
Winants a afirmat că circulă o glumă în cercurile serviciilor de informații potrivit căreia spionii iranienii își spionează în special propriii ambasadori. Dar serviciile de informații rusești sau chineze urmăresc să obțină informații cu valoare comercială sau politică, precum și secrete „clasice” din domeniul apărării.
El a afirmat că de obicei spionii pretind că sunt diplomați, jurnaliști, lobbyiști, oameni de afaceri sau studenți. În afară de strângerea de informații, ei încearcă și să influențeze deciziile luate de oficiali UE sau NATO.
Aceștia se împrietenesc cu oficialii la seminarii sau evenimente sociale în capitala UE. Personalul de securitate european folosește un acronim pentru tipul de persoane pe care acestea le vizează: Mice (money – bani, ideology – ideologie, compromise – compromitere, ego – egocentrism) – persoane care sunt lacome sau au datorii, care au idei radicale, care au secrete vinovate sau care vor să fie James Bond.
În unele cazuri, spionii inițiază contacte la Bruxelles dar așteaptă până când ținta primește un nou post în țara sa înainte de a încerca să o recruteze.
Serviciul rus de informații externe este mai activ în țările occidentale, dar serviciul de informații interne FSB tinde să opereze în fostele state comuniste și să vizeze diplomați europeni care vizitează Moscova, a declarat șeful serviciilor de contraspionaj estone, Aleksander Toots. El a adăugat că Rusia a încetat să mai încerce să recruteze persoane pe baza ideologiei comuniste în anii ’80. Aceasta folosește în prezent banii, compromiterea sau egocentrismul.