Potrivit unui purtător de cuvânt al companiei feroviare SNCF citat de publicația Ouest France, un bărbat deschis focul, vineri, într-un tren Thalys care circula între Amsterdam și Paris. Autorul atacului a fost imobilizat de pasageri și arestat apoi în Gara Arras (nordul Franței).
Conform publicației Voix du Nord, printre persoanele rănite în incident se numără Jean-Hugues Anglade, actor, regizor și scenarist.
Din cauza incidentului, trenul a fost staționat în gara din Arras, anunță compania SNCF, precizând că autorul atacului avea asupra sa arme albe și arme de foc.
„Pasagerii sunt în siguranță, situația este sub control. Trenul a fost oprit, iar serviciile de urgență au intervenit”, a comunicat compania Thalys.
Autoritățile franceze anchetează ipoteza unui atac terorist.