VIDEO | Actrița Anne Heche, rănită grav într-un accident rutier. Ea intrat cu mașina într-o casă din Los Angeles, ambele au fost cuprinse de flăcări
This browser does not support the video element.
Actrița Anne Heche a fost grav rănită după ce mașina pe care o conducea s-a izbit de o casă din Los Angeles și a luat foc. Pompierii, care au avut nevoie de 65 de minute pentru a stinge focul, au fost cei care au scos-o din caroseria contorsionată.
Anne Heche, în vârstă de 53 de ani, a intrat cu mașina într-o casă cu două etaje din cartierul Mar Vista din Los Angeles. Potrivit NBCLA, șoferița conducea cu viteză pe o stradă rezidențială la volanul Mini Cooper-ului ei albastru, relatează Mediafax. Ofițerii cred că este posibil ca mașina să fi lovit inițial o bordură și că s-a răsturnat.
Accidentul a provocat un incendiu de proporții, la mașină și în interiorul proprietății de care s-a lovit mașina actriței Ane Heche și a fost nevoie de 65 de minute pentru ca cei 59 de pompieri să stingă complet flăcările.
A fost transportată la spital
Potrivit Departamentului de pompieri din Los Angeles, o femeie a fost găsită în interiorul mașinii, respectiv actrița Anne Heche a fost transportată la spital. Actrița a fost grav rănită, presa locală citată de Sky News spunând că a suferit arsuri grave.
Alături de imagini video şi de fotografii de la faţa locului, site-ul a relatat că Heche ar fi intrat mai întâi într-un garaj al unei clădiri de apartamente. Înainte ca locuitorii să apuce să o ajute să iasă din maşină, ea a dat cu spatele şi a plecat, potrivit TMZ. La scurt timp după aceea, se pare că Heche s-a izbit cu maşina de o casă din apropiere şi a declanşat un incendiu în Mar Vista, un cartier din partea vestică a oraşului Los Angeles, potrivit Agerpres. „Casa era plină de fum. Cred că au folosit macaraua pentru a muta mașina pentru a extrage șoferul. A fost o nebunie”, a declarat un vecin pentru NBCLA.
Actriţa americană Anne Heche nominalizată la Premiile Emmy, este cunoscută pentru rolurile din producţiile „Gracie’s Choice” şi „Vanished”. Un reprezentant al actriţei a refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect la momentul la care a fost contactat de Los Angeles Times.
.