Actrița Barbara Windsor a murit. Avea 83 de ani și era cunoscută pentru rolul din serialul EastEnders
Una dintre cele mai îndrăgite actrițe britanice s-a stins din viață. Barbara Windsor a murit la 83 de ani. Era cunoscută pentru rolurile din serialul „EastEnders” şi seria de filme „Carry On”.
Soţul ei, Scott Mitchell, a anunţat decesul, suvernit joi seară, într-un centru de îngrijire din Londra.
Mesajul premierului Boris Johnson
„Trecerea ei în nefiinţă a fost provocată de Alzheimer/demenţă şi Barbara a murit în cele din urmă în pace. Am petrecut ultimele şapte zile alături de ea. Nu a fost finalul pe care Barbara sau oricine altcineva care trăieşte cu această boală foarte crudă îl merită”, a declarat Scott Mitchell într-un comunicat.
Barbara Windsor fusese diagnosticată cu Alzheimer în 2014 şi anul trecut ea i-a trimis premierului Boris Johnson o petiţie prin care a solicitat mai multe investiţii în tratamentul demenţei. „Sunt întristat de aflarea veştii morţii Barbarei Windsor, care a fost mult mai mult decât un star al filmelor Carry On. Ea a militat pentru cei singuri şi vulnerabili. Gândurile mele se îndreaptă către Scott, familia şi prietenii ei”, a scris premierul Boris Johnson pe Twitter.
Ea s-a alăturat echipei „EastEnders” în 1994 şi a făcut o pauză de un an din motive medicale în 2003, înainte de a reveni în, în 2005, în rolul care a făcut-o celebră. Windsor a renunţat la serial în 2009, spunând că doreşte să petreacă mai mult timp cu soţul ei.
„A fost o femeie remarcabilă şi nu este o exagerare să spun că toată ţara este în doliu astăzi”, a comentat actorul Matt Lucas.