Acuzație incredibilă: un fost președinte american, bănuit că a ”creat” Statul Islamic
Jeb Bush tocmai încheiase o întâlnire și dădea autografe, când tânăra Ivy Ziedrich, în vârstă de 19 ani, l-a întrebat dacă acceptă o întrebare de la un student. Ea s-a identificat ca fiind studentă la științe politice la Universitatea din Nevada și membră a organizației de tineret a Partidului Democrat.
Ziedrich a afirmat că l-a auzit pe Bush afirmând, cu câteva momente înainte, că retragerea Statelor Unite din Orientul Mijlociu în timpul președintelui Barack Obama a contribuit la creșterea puterii Statului Islamic. Ea i-a spus fostului guvernator că se înșală și a afirmat că vina îi aparține deciziei administrației fratelui său, George W. Bush, de a desființa armata irakiană.
„S-a întâmplat atunci când 30.000 de indivizi care făceau parte din armata irakiană au fost obligață să plece – ei nu au mai avut de lucru, nu au mai avut venit dar și-au păstrat accesul la arme”, a declarat Ziedrich. „Fratele dumneavoastră a creat SI”, a adăugat ea.
„De ce spuneți că SI a fost creat pentru că noi nu avem o prezență în Orientul Mijlociu când războaiele în care am trimis tineri americani să moară pentru ideea excepționalismului american sunt fără rost? De ce folosiți retorica naționalistă ca să ne implicați în și mai multe războaie?”, a continuat Ziedrich.
„Avem un dezacord. Când am părăsit Irakul, securitatea era aranjată, Al-Qaida fusese eliminată din țară. Exista un sistem fragil care ar fi putut duce la eliminarea violenței confesionale”, a răspuns Bush. „Și aveam un acord pe care președintele ar fi putut să îl semneze, care ar fi păstrat 10.000 de militari, mai puțin decât avem în Coreea, care ar fi putut crea acea lume care să permită Irakului să progreseze”, a adăugat el.