Acuzații de spionaj la cel mai înalt nivel în UE. Un europarlamentar, bănuit că ar avea relații ascunse cu Rusia
Acuzațiile împotriva lui Bela Kovacs, care includ utilizarea unor documente private false, rezultă dintr-o anchetă care a început în aprilie 2014, când autoritățile maghiare au raportat pentru prima dată presupuse activități de spionaj și au depus o cerere pentru ridicarea imunității sale.
„Acest demers a fost urmat de anunțarea unei suspiciuni rezonabilă potrivit căreia parlamentarul a fost implicat în activități de spionaj în favoarea unui stat străin, pentru serviciul său secret”, se arată într-un comunicat al procurorilor.
Statul străin în cauză este Rusia, iar Bela Kovacs este acuzat de infracțiuni la adresa statului și a bugetului de stat, precum și de trădarea încrederii publice. Totodată, politicianul ar fi provocat daune financiare Uniunii Europene în valoare de 21.076 de euro, au mai precizat procurorii de la Budapesta.
Potrivit referatului anchetatorilor, Bela Kovacs s-a întâlnit în mod regulat cu diplomați ruși și a vizitat Moscova în fiecare lună. Europarlamentarul ungar din partea Jobbik nu a fost deocamdată reținut.
În replică, Bela Kovacs susține că dosarul împotriva lui se bazează pe o „fantezie” și a adăugat că așteaptă cu nerăbdare procesul, în care mizează că va fi exonerat.
„Sunt foarte fericit că am ajuns în cele din urmă la acest punct, voi putea să-mi curăț numele în instanță și să pun capăt acestei povești”, a spus Kovacs.
Politicianul ungar a recunoscut că a locuit la Moscova în anii ’80 și ’90, revenind la Budapesta în 2003. Doi ani mai târziu, s-a înscris în formațiunea Jobbik.
Bela Kovacs consideră că dosarul procurorilor este un instrument politic în mâinile partidului de guvernământ Fidesz, folosit pentru a muta atenția privind stigmatul asocierii cu Rusia departe de Fidesz.
„Poveștile care mă descriu ca un spion sunt ciudate. Toate acele dosare roșii și verzi … fantezia este nemărginită. Sunt aproape sigur că această anchetă are o relevanță politică. Nu este o coincidență faptul că a fost adusă în atenție înainte de alegeri. Probabil că audierile din instanță vor fi programate în campania electorală și vor fi folosite în mod clar pentru a-mi ataca partidul”, a mai spus Kovacs.